Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Regionalizarea va însemna descentralizare, decizia va fi adusă mai aproape de cetăţean“

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 12 septembrie 2013 ·

Senatul are o agendă legislativă încărcată. Vicepreşedintele instituţiei, senatorul PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, a declarat că în vară au fost înregistrate peste 200 de proiecte de lege şi iniţiative legislative, care urmează a fi dezbătute în maxim 60 de zile, aşa cum prevede Constituţia.

Potrivit senatorului, printre priorităţile legislative se află Legea bugetului de stat pe 2014 şi regionalizarea. „Avem şi câteva priorităţi, principala prioritate fiind legea bugetului de stat pe anul 2014. Am hotărât ca anul acesta bugetul de stat să fie dezbătut în conformitate cu prevederile procedurale şi regulamentare în termenele prevăzute în legile ţării, adică în lunile octombrie-noiembrie ale acestui an. Există, de asemenea, o altă prioritate legislativă, care pe români îi interesează: cea referitoare la regionalizare, care se poate face fără modificarea Constituţiei, pentru că există legi care permit realizarea descentralizării şi a regionalizării“, a precizat acesta.

Cristian Dumitrescu a arătat că există voinţa politică necesară pentru a se realiza descentralizarea şi regionalizarea. „Există această voinţă politică, care a fost reiterată în cadrul întâlnirii USL de la Constanţa. Acolo, liderii USL au stabilit cu fermitate ideea de a continua procesul de modificare a Constituţiei. În mod clar, în cadrul dezbaterilor organizate de UNCJR, la iniţiativa preşedintelui Marian Oprişan, a unor ministere şi de către societatea civilă a reieşit că regionalizarea va însemna descentralizare, adică decizia va fi adusă mai aproape de cetăţean, va fi redusă birocraţia şi va creşte rolul autorităţilor judeţene şi locale la luarea deciziilor, dar şi pentru o mai bună creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene pentru bunăstarea cetăţenilor şi implicit pentru ridicarea nivelului de trai“, a adăugat vicepreşedintele Senatului.

Sen

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 George Simion a votat împreună cu Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 27 minute
Astăzi, 4 mai 2025, George Simion alături de Călin Georgescu au mers împreună să-și exercite dreptul la vot. George Simion a fost însoțit de Călin Georgescu la urne, la primele ore ale dimineții, după ce s-au deschis urnele.

Alegeri prezidențiale 2025. Primul candidat care a votat imediat cum s-au deschis urnele

HotNews acum o ora
Candidata PUSL la alegerile prezidențiale 2025, Lavinia Şandru, s-a prezentat, duminică, la ora 7.00, la secţia de votare de la Colegiul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. „Am venit cu gândul şi am votat cu acelaşi gând că votul meu merge pentru Rom

BBC: Rezultatul alegerilor din România este aşteptat cu nervozitate în capitalele europene, la Washington, Kiev şi Moscova

HotNews acum o ora
Românii vor încerca din nou să aleagă duminică un nou preşedinte, la şase luni după ce prima încercare s-a încheiat cu scandal şi confuzie, scrie BBC, potrivit News.ro. Un outsider radical cu înclinaţii mistice, Călin Georgescu, s-a clasat pe primul

LIVE Război în Ucraina, ziua 1166: Atac nocturn cu drone al Rusiei asupra Kievului. Mai multe clădiri și mașini au fost incendiate

HotNews acum 37 minute
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului, în timpul nopții. Potrivit oficialilor din capitala ucraineană, mai multe clădiri rezidenţiale şi maşini au fost incendiate în tot oraşul, scrie Reuters, citată de News.ro. Evoluțiile de duminică, ziu

Tarifele lui Donald Trump aplicate importurilor din China scumpesc rochiile de mireasă şi ameninţă micile afaceri din industrie / La cat au ajuns costurile totale cu o nuntă în America

G4Media acum 54 minute
Statele Unite resimt efectele tarifelor de 145% impuse de administraţia Trump asupra importurilor din China, în special în industria rochiilor de mireasă, unde aproximativ 90% din produse sunt fabricate în Asia. Producătorii şi micile magazine speci

Timiș: Profesor, președinte de secție de votare, reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale

Mediafax acum 11 minute
Potrivit polițiștilor, sâmbătă seara, Secția 3 din Timișoara a fost sesizată de un cetățean cu privire la faptul că un profesor, care era președinte la o secție de votare din Timișoara, ar fi racolat un minor în scopuri sexuale. Cazul a fost preluat

Elon Musk a transformat oficial sediul SpaceX în municipalitate

Mediafax acum 24 minute
283 de persoane au fost chemate la urne, la frontiera cu Mexicul. Acestea aveau timp până duminică, la ora 01:00 GMT, să aprobe transformarea Starbase, un sit de coastă de 4 kilometri pătrați, într-o municipalitate cu drepturi depline. Printre votan

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 10 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 12 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Vremea

București
acum

18°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

12°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°