Directorul executiv al Finanţelor Publice Ilfov, Claudiu Ristea, care este acuzat că a primit mită 30.000 de lei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luată miercuri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.
Hotărârea instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Claudiu Ristea a fost reţinut, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat că a primit 30.000 de lei de la administratorul unei firme, pentru a aviza deblocarea contului societăţii, luarea de mită fiind intermediată de doi inspectori din subordinea acestuia.
În acest dosar, procurorii anticorupţie îi cercetează pe Claudiu Ristea, pentru luare de mită, şi pe Constantin Augustin Murgoci şi Alexandru Bogdan Filip, inspectori la AJFP Ilfov, pentru complicitate la luare de mită.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în 5 septembrie, Ristea a acceptat promisiunea administratorului unei societăţi comercială (denunţător în cauză) de a primi o sumă între 20.000 şi 30.000 de lei, pentru ca în schimb să semneze documentele necesare la deblocarea conturilor firmei.
"Promisiunea i-a fost transmisă lui Ristea Claudiu prin intermediul învinuiţilor Murgoci Augustin Constantin şi Filip Alexandru Bogdan, inspectori, care i-au transmis persoanei denunţătoare acordul directorului, precum şi faptul că acesta, în schimbul promisiunii făcute, a semnat documentul necesar la unitatea bancară pentru deblocarea contului societăţii, urmând ca ulterior, denunţătoarea să retragă suma destinată directorului AJFP Ilfov şi să o remită prin intermediul celor doi inspectori", s-a arătat într-un comunicat de presă al DNA.
Alexandru Bogdan Filip şi Augustin Constantin Murgoci au primit, marţi, de la administratorul firmei 30.000 de lei, conform înţelegerii anterioare. În aceeaşi zi,