Statul incearca sa vanda pe bursa 10% din actiunile Nuclearelectrica, in cadrul primei listari initiale pe Bursa de Valori Bucuresti din 2008, la care poate participa orice persoana fizica sau juridica, inclusiv salariatii companiei.
Listarea are loc in perioada 9-20 septembrie, iar pretul de subscriere este intre 11,2 lei si 15 lei pe actiune.
"Compania este cunoscuta, e una dintre cele mai tehnologizate de stat, care prin aceasta majorare de capital devine si publica. Cred ca prin profilul ei, Nuclearelectrica este foarte bine vizata si bine privita de public", a precizat Mihai Chisu, broker la Swiss Capital, pentru Ziare.com, firma care intermediaza procesul, alaturi de BT Securities.
Listarea la BVB se face prin majorare de capital. Astfel, investitorii interesati efectueaza un aport la capitalul social al companiei, in schimbul careia va primi actiuni de valoare nominala egala.
Vanzarea are loc intr-o conjunctura globala favorabila, in care fundamentele economice bune ale Romaniei pot atrage atentia investitorilor straini, conform analizei Tradeville, remisa Ziare.com.
"Societatea Nationala Nuclearelectrica este operatorul celor doua centrale nucleare (reactoare - n.red.) de la Cernavoda, care au generat anul trecut 19,4% din productia de energie a Romaniei. Cu o putere instalata de 1.413 MW, acestea se claseaza pe locul I intr-un clasament mondial al eficientei de la punerea in functiune, realizat de publicatia Nuclear Engineering International.
De asemenea, prin intermediul filialei sale Energonuclear, compania detine 84,65% din proiectul de realizare a reactoarelor 3 si 4, care i-ar dubla capacitatea de productie in linia obiectivului national de crestere a independentei energetice", se mai arata in raport.
Brokerii Tradeville mai considera ca liberalizarea pietei de energie r