Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Morega: Reducerea salarială din CEO este una artificială

Publicat in Pandurul, joi 12 septembrie 2013 ·

Dan Ilie Morega a comentat reducerile salariale în cazul angajaţilor din Complexul Energetic Oltenia. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli, execuţia la şase luni, fiecare angajat a pierdut 600 de lei lunar în mandatul lui Ciurel. În mare parte, personalul TESA a fost afectat de această reducere salarială. Morega spune că salariile ar fi trebuit să fie mult mai mici în condiţiile în care plăţile s-ar fi făcut în funcţie de realizări.

Prognoza la început de an era ca fiecare salariat din cadrul Complexului Energetic Oltenia să câştige în medie suma de 4.661 lei brut, însă după şase luni s-a constatat că venitul mediu lunar a fost de 4.058 lei. Asta pentru că salariile au scăzut în medie cu 9% faţă de cele negociate, iar bonusurile cu 35%, după cum rezultă din execuţia BVC la şase luni.După opinia lui Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, această reducere salarială, aplicată în general personalului TESA, este una artificială întrucât nu s-a ţinut cont de realizările foarte mici ale complexului. „Salariile angajaţilor din cadrul CEO trebuiau juistificate fie din cauza concediului fără plată periodic ca urmare a lipsei cererii de cărbune şi energie, fie pentru că salarizarea s-a făcut în funcţie de realizarea indicatorilor de performanţă. În condiţiile în care scăderea salarială este de numai 600 de lei înseamnă că reducerea salarială este una artificială. Dacă salariile personalului TESA ar fi fost plătite în funcţie de realizări atunci salariile ar fi trebuit să fie mult mai mici. Asta înseamnă că salariile s-au diminuat numai în raport cu zilele în care nu s-a lucrat şi nicidecum în raport cu realizările”, a declarat Dan Ilie Morega.

Fostul deputat face referire la faptul că societatea condusă de Ciurel a realizat doar puţin peste jumătate din activitatea planificată la începutul anului, pe ca

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 26 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 4 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°