Scris de Călin Corpaş - Nu poţi cunoaşte Rosia Montana din cărţi, de pe net şi cu atât mai puţin din spoturi publicitare plătite pe bani grei.
În Munţii Apuseni există o localitate cu un aer special. Nu doar pentru că vorbim despre cea mai veche localitate atestată din România, încă de la anul 131 d.Chr.. „Întâmplările” ce au ca punct central mineritul la Roşia produc reverberaţii pe bursele internaţionale. Ştirile ce curg despre „cazul Rosia Montana” scad şi cresc exponenţial acţiuni. Însă nici măcar aceste aspecte nu dau farmecul Roşiei. Aveam să mă lămuresc mai târziu de ce ardelenii, românii au nevoie de Roşia Montană aşa cum au nevoie de istoria lor.
Un banner cocoţat deasupra şoselei te anunţă că eşti în „Roşia Montană – localitate minieră”. Culorile şi grafia din inscripţie sunt specifice celor folosite în campania publicitară a companiei ce vrea să exploateze aurul Apusenilor, folosindu-se de cianuri.
Încă de la primii paşi în Roşia Montană, am avut senzaţia că am devenit subit părtaşul oarecum involuntar al unui război surd între două tabere ireconciliabile. Una dintre tabere are resurse serioase, inclusiv financiare, cealaltă compensează prin abnegaţie şi convingere. Una a avut şi are sprijinul total al autorităţilor locale, dar şi a unor înalţi reprezentanţi ai Statului Român. Cealaltă primeşte sprijin din centrele universitare din ţară, de la Academia Română, dar şi de la diferitele organizaţii din străinătate.
Am spus „bună ziua” Roşiei când piaţa centrală a localităţii şi străzile din jur trepidau. Erau zilele lui FânFest – Festivalul Fânului. Ecologişti din ţară şi străinătate, militanţi anti-cianuri, ziarişti români şi străini sau pur şi simplu curioşi de festival şi de controversa aurului umplu Roşia Montană an de an, vreme de câteva zile. Festivalul a luat amploare, iar organizatorii se dau peste cap să-ţi ofere cazare, chiar dac
