Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor, cu 0,8%, astfel că rata anuală a coborât la 3,67%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut, comparativ cu iulie, cu 0,1%, respectiv 0,3%, se arată într-un comunicat al INS.
Cele mai mari scăderi de preţuri la alimente au fost înregistrate la fructe proaspete (12,3%) şi cartofi (8,1%).
În prima parte a lunii august Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.
"La sfârşitul lunii septembrie, poate chiar mai devreme, inflaţia va intra în intervalul de variaţie din jurul ţintei", a declarat la 7 august guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În iulie preţurile de consum ale populaţiei au scăzut cu 0,34% faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 4,41%. Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor, cu 0,8%, astfel că rata anuală a coborât la 3,67%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut, comparativ cu iulie, cu 0,1%, respectiv 0,3%, se arată într-un comunicat al INS.
Cele mai mari scăderi de preţuri la alimente au fost înregistrate la fructe proaspete (12,3%) şi cartofi (8,1%).
În prima parte a lunii august Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus u