Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Pâslaru, redactorul-şef al ZF: Întrebarea deceniului - de unde creştere economică fără investiţii străine şi credite?

Publicat in Ziarul Financiar, joi 12 septembrie 2013 ·

PIB-ul României a crescut surprinzător pe primele trei luni ale acestui an, cu 2,1% în serie brută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar întrebarea care se pune este de unde provine această evoluţie având în vedere că multe companii din multe sectoare economice nu resimt o îmbunătăţire a vânzărilor şi a profitului, nici măcar marginală.

Dimpotrivă. Cea mai mare firmă din România, Petrom, a raportat marţi, chiar cu o zi înainte de anunţul de ieri privind evoluţia PIB, afaceri şi profit în scădere cu 4% pe trimestrul unu. Alte mari companii-cheie din economia românească cum sunt Arcelor Mittal sau grupul Mechel au avut, de asemenea, o evoluţie mai proastă în trimestrul I faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. În retail, companiile sunt în general pe creştere zero sau o oarecare evoluţie pozitivă mai mult pe baza inflaţiei.

Cum se explică? Până la apariţia datelor defalcate despre evoluţia PIB pe trimestrul I, o primă presupunere este că avem de-a face cu o creştere provenită în primul rând din îmbunătăţirea poziţiei externe a României.

Cu alte cuvinte, avem, aşa cum de altfel balanţa comercială ne indică, o reducere a deficitului comercial de la 1,6 mld. în 2012 la 1 mld. euro în trimestrul I 2013.

România a avut constant un deficit comercial de 10 mld. euro pe an din 2009 până în prezent. În ultimii 23 de ani, contribuţia la PIB a balanţei comerciale a fost tot timpul negativă, în sensul că exporturile fiind tot timpul mai mici decât importurile, PIB-ul (adică produsul INTERN brut) a fost corectat cu scurgere de valoare adăugată în exterior în fiecare an.

În trimestrul I din 2013 însă, avem de-a face cu o micşorare substanţială a deficitului, deci o scădere a acestei scurgeri de valoare adăugată în exterior cu 60%. Acesta este posibil să fie principalul motiv pentru evoluţia mai bună decât aşteptările a PIB-ului pe T1. @N_

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 26 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 49 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 18 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°