Sunt împotriva celor care spun că de la o vârstă încolo nu mai poţi schimba orientarea vreunei circumvoluţiuni la fiinţa omenească. Dimpotrivă, eu cred că niciodată nu-i târziu să acumulezi noi cunoştinţe şi să progresezi. Un exemplu neaşteptat l-am avut zilele trecute.
E vorba de un arab feroce, care acum câţiva ani manifesta violent şi cerea capul caricaturiştilor danezi care-l desenaseră pe profetul Mahomed cu o bombă pe turban. Un tip la vreo 40 de ani. Zilele trecute, el şi-a prezentat scuze publice. A explicat că a înţeles că libertatea de expresie trebuie apărată; că indiferent dacă eşti sau nu de acord cu o opinie, trebuie să o respecţi.
Drept premiu pentru deşteptarea sa, a primit o statuetă. Care – culmea! – îl portretiza pe profetul Mahomed cu o bombă pe turban. Aceeaşi idee cu a caricaturii. Primind-o, arabul rău - devenit tolerant - a spus:
- Da, aceasta statuetă întruchipează o idee. O metaforă, în fond. Poţi fi, sau nu poţi fi de acord cu ea.
Mi-am amintit cu acest prilej de un pamflet din 2007, scris de Mircea Mihăieş. „Motociclofascismul”, publicat în „Evenimentul Zilei”. O scriere la adresa motocicliştilor şi a felului lor uneori agasant de a-şi folosi vehiculele.
Ce a urmat, te duce cu gândul la Al-Qaeda. Ofensaţi, cei vizaţi i-au pus pe siteurile lor poza lui Mihăieş scuipată sau cu ochii vineţi. Într-un loc, l-au dat cu mustaţă de Hitler, îmbrăcat în nazist. L-au ameninţat cu moartea, cu schilodeala, cu spintecarea.
Dintre cei care-l porcăiau, se detaşa un tip cam la vreo 40 de ani. Violonist de filarmonică, unul destul de cunoscut. Şeful unui cvartet.
După un timp de agitaţie - în care poliţia a stat cu mâna la sulă, după vechiul ei obicei, căci dacă un dezaxat chiar l-ar fi ucis pe Mihăieş - lucrurile au fost uitate. Mi-am amintit de ele acum doi ani, când violonistul a murit într-un accident de motocicle
