Sora Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Ciprian, a trecut la cele veşnice. Potrivit cotidianului Şansa Buzoiană, Elvira Spiridon a murit luni dimineaţă, la vârsta de doar 50 de ani. Aceasta a decedat în Constanţa, acolo unde şi locuia, după o periodă lungă de suferinţă. Slujba de înmormântare a Elvirei Spiridon a avut loc într-un cimitir din Constanţa.
ÎPS Ciprian, Cezar pe numele său de botez, este al patrulea din cei cinci copii ai lui Constantin şi ai Ecaterinei Spiridon, fiind originar din Suhuleţ, judeţul Iaşi
Mama Înaltpreasfinţitului locuieşte într-un imobil al Arhiepiscopiei, tatăl fiind decedat.
Monitorul de Vrancea îi transmite condoleanţe Înalt Prea Sfinţiei Sale.