Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"UniCredit" ar putea vinde o cotă din divizia de management al creditelor neperformante

Publicat in Bursa, joi 12 septembrie 2013 ·

"UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, analizează opţiunile pentru divizia sa "UniCredit Credit Management Bank", iar o decizie privind viitorul acesteia va fi luată până la sfârşitul lunii viitoare, conform afirmaţiilor directorului general al diviziei, Paolo Fiorentino.

"Aceasta este o problemă care stârneşte mult interes", a spus Fiorentino, citat de Bloomberg. Domnia sa a adăugat: "Facem o analiză internă care va fi finalizată în octombrie, când vom duce propunerea noastră în board, ca să o valorificăm".

Conform unor surse apropiate situaţiei, câteva firme de investiţii şi-au exprimat interesul pentru divizia "UniCredit", considerată un activ strategic.

"UniCredit Credit Management Bank" este specializată în servicii şi management pentru credite neperformante, respectiv evaluare şi recuperare de împrumuturi. Unitatea a avut în administrare credite neperformante de 45 de miliarde euro (60 miliarde dolari) la finele anului trecut.

În opinia analiştilor, cel mai probabil scenariu privind divizia băncii italiene este înstrăinarea unei deţineri mai mici de 50% din aceasta către companii de profil.

Acţiunile "UniCredit", tranzacţionate la Bursa din Milano, au câştigat aproape 30% în ultimul an, valoa¬rea de piaţă a băncii depăşind 27 de miliarde euro.

În trimestrul al doilea din anul curent, "UniCredit" a obţinut un profit mai mult decât dublu faţă de cel din anul precedent, ca urmare a reducerii costurilor şi răscumpărării de datorii. Profitul net al băncii a atins 361 de milioane de euro, comparativ cu 169 de milioane de euro în trimestrul al doilea din 2012. Banca din Milano a obţinut un câştig de 254 milioane de euro din răscumpărarea unor titluri în sumă de 4,2 miliarde euro, în luna aprilie.

În intervalul aprilie - iunie 2013, banca şi-a redus costurile operaţionale cu 1,8%, în ritm anual, la 3,67 miliarde euro.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul zbor direct România-SUA, după 20 de ani. Cât costa biletul, cât durează călătoria și câte curse sunt programate săptămânal

HotNews acum 41 minute
Primul zbor direct din București către Statele Unite ale Americii este operat vineri de către compania HiSky, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, după mai mult de 20 de ani, potrivit Agerpres. Avioane pe Aeroportul OtopeniFoto: HotNews.ro /

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum o ora
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Accidentul de la 2 Mai - Dosarul Vlad Pascu, nou termen la Judecătoria Mangalia / Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Pascu ar urma să fie prezent în sala de şedinţă

News.ro acum 2 ore
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Airbus a prezentat conceptul de dronă stealth, asemănător cu un avion ”Wingman”, la o expoziţie aerospaţială uriaşă de la Berlin

News.ro acum 2 ore
Airbus a dezvăluit săptămâna aceasta conceptul pentru o nouă dronă de luptă, numită Wingman, prezentând un model al acesteia la uriaşul salon aerian ILA din Berlin, relatează CNBC. Drona ar fi ”o escortă fără pilot pentru avioanele de luptă cu echip

BANCUL ZILEI | Sună o tipă la Poliție

Cancan acum 19 minute
CANCAN.RO vrea să vă aducă zâmbetul pe buze, așa că v-a pregătit o glumă bună și-n această zi. O tânără sună la Poliție fără să stea pe gânduri și le spune oamenilor legii că cineva i-a devastat mașina. După 5 minute, ea realizează că a dat-o în bar

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum o ora
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Vremea

București
acum

24°
vin.

21°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

23°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°