Deserturile clasice sunt înlocuite de improvizaţii neaşteptate pe bază de legume, precum sparanghel sau fenicul. Aşa că tarta din mazăre cu ciocolată sau îngheţata cu ţelină devin opţiuni gustoase pentru cei care vor să trăiască mai sănătos.
Nu mai este vorba de tortul cu morcovi care s-a instalat de ceva timp în preferinţele gurmanzilor de pretutindeni, ci de tipuri noi de reţete, precum panna cotta cu conopidă, budincă din pâine şi ţelină sau îngheţată din păstăi de tonka. Este vorba de bucătărie dusă la alt nivel, cu alternative hipocalorice într-o lume dominată de preparate bogate în calorii.
Revista britanică „Olive Magazine” a prezis, la începutul anului, că vegetalele vor deveni baza principală a fiecărui preparat, ca parte „a unei mode ciudate”. Şi a avut dreptate. Legumele au devenit noua tendinţă în ceea ce priveşte ingredientele principale pentru... orice, practic.
Morcovul şi sfecla, pionierii dulciurilor
Primii paşi în folosirea legumelor pentru deserturi, combinaţia de sfeclă roşie şi ciocolată sau plăcinta cu cartof dulce, preferata lui Elvis Presley, au pregătit terenul pentru explozia de combinaţii de astăzi.
În zilele în care zahărul era raţionalizat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, morcovii şi ţelina au fost folosite intens în realizarea dulciurilor, pe post de înlocuitor. Reţete de budinci, gemuri, caramele, acadele, fursecuri şi tarte cu sau din morcovi au fost inventate cu sutele în acea perioadă.
La acest moment, gama legumelor pregătite să dea gust deserturilor este mult mai largă. Astăzi, sparanghelul poate fi servit sub formă de parfait cu îngheţată de măsline negre sau cu bezea de măsline negre şi şerbet de nucă de cocos. Apoi mai sunt deserturile panna cotta cu conopidă sau şerbeturile din ţelină şi fenicul.
„Iese o îngheţată grozavă din legume. Morcovi, ţelină roşie, orice conţine z