Judoka Alina Dumitru a declarat, marţi seară, după meciul pierdut de naţionala României în faţa selecţionatei Turciei, scor 0-2, că este dezamăgită.
Alina spune că tricolorii au jucat mai puţin bine decât în partida cu Ungaria, şi a adăugat că se aştepta la mai mult.
"Sunt dezamăgită pentru că am jucat mai puţin bine decât cu Ungaria. Mă aşteptam la mai mult pentru că era un meci important şi credeam că jucătorii se vor mobiliza mai bine. Voiam să fie mai uniţi şi să joace altfel. Noi de la toate sporturile am venit să le facem galerie, dar se pare că nu a fost de ajuns", a spus Alina Dumitru, care a precizat că i-a plăcut pe finalul jocului de Adrian Popa, potrivit Mediafax.
Echipa naţională a României a fost învinsă, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), de reprezentativa Turciei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Golurile au fost marcate de Burak Yilmaz '22 şi Mevlut Erdinc '90+5.
G.C. Citeste despre: alina dumitru , meci , nationala , declaratii vezi comentariile