Pe timpul comunismului, meritele celor indezirabili pentru regim erau puse pe seama “poporului român”. Alvin Toffler are însă altă părere. El vorbeşte de “elitele integratoare”, acele forţe care programează maşina politică şi doar dau impresia poporului că ar conduce.

Cu alte cuvinte, românii - o naţie bravă - au luptat pentru independenţă sub înţeleapta ocârmuire a regelui Carol I şi a premierului liberal Ion C. Brătianu. Însă succesul financiar nu poate fi atribuit decât managerului: Eugeniu Carada. El a fost vizionarul care a pus la lucru potenţialul viitorului (biletele ipotecare), cu care s-a finanţat războiul din 1877, s-a construit infrastructura (căile ferate) şi au început să se exploateze câmpurile petroliere.

Sigur, marea boierime n-a scăpat prilejul să-l gratuleze pe Carada cu apelativul de “şef al Ocultei” (loja masonică naţională). Dar nu această “etichetă” contează, ci faptul că el e cel care a trecut ţara de la manelele orientale la ritmurile occidentale cu ajutorul educaţiei - principala materie primă cu care s-a clădit elita.

Ştiţi ce s-a întâmplat însă cu elita? A fost aruncată la canal - Canalul Dunărea-Marea Neagră -, acolo unde şi-au găsit sfârşitul în anii ’50 bancherii şi industriaşii României.

Şi, din păcate, spusele lui Carada din 1867 rămân valabile până astăzi: „Criza noastră financiară nu provine atât din lipsa resurselor, cât din lipsa spiritului unei adevărate economii în bugetul cheltuielilor noastre, din reaua şi nedreapta noastră sistemă de impozite, din legile vicioase de percepţiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauză comerţul şi industria ţării sunt în decădere. Vom îmbunătăţi finanţele noastre, mai cu deosebire îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, care să ridice comerţul, industria, agricultura; să redea viaţă prin stimularea şi înlesnirea t