Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4 MILIARDE DE DOLARI – nota de plată solicitată în cazul respingerii Proiectului de la Roșia Montană

Publicat in 7Est, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Dacă Parlamentul respinge proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană, Gabriel Resources Ltd. va da în judecată Guvernul României şi va cere despăgubiri de 4 miliarde de dolari. Afirmaţia a fost făcută de directorul executiv al companiei, Jonathan Henry, şi este citată de un cotidian din Toronto.

Factura de 4 miliarde dolari ar reprezenta peste 1.140 de dolari (860 euro) plătiţi de fiecare contribuabil român, ţinând cont de ultimele date ale statisticii care arată că sunt 4,38 milioane salariaţi în economie, plătitori de taxe.

"În cazul în care camera inferioară (a Parlamentului) respinge proiectul, vom merge mai departe cu notificarea formală de litigiu comercial pentru multiple încălcări ale tratatelor internaţionale de investiţii pentru o sumă de până la 4 miliarde de dolari (U.S.)", a afirmat Jonathan Henry, într-un interviu acordat la Londra, citat de HotNews.ro.

"Cazul nostru este foarte puternic şi îl vom aduce în atenţia publică astfel încât eforturile României de a atrage investiţii străine vor suferi foarte mult", a mai spus acesta.

Compania Gabriel Resources ameninţă că ar putea da statul în judecată, după declaraţiile formulate, luni, de premierul Victor Ponta şi alţi miniştri, care au precizat că propunerea legislativă privind dezvoltarea proiectului minier ar putea fi respinsă înainte de dezbatere de cele două camere ale parlamentului.

"Fără a lua în calcul că Guvernul a aprobat proiectul de lege în şedinţa din 27 august, iar sondajele recente arată susţinere în România pentru continuarea proiectului, pare că Executivul a instituit proceduri de urgenţă pentru a opri orice dezbatere în Parlament", notează Gabriel Resources.

"Gabriel încearcă să obţină rapid confirmări privind declaraţiile făcute şi clarificări asupra impactului asupra propunerii re

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°