Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rata anuală a inflaţiei a ajuns în august la 3,67%

Publicat in Bursa, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de luna anterioară, după ce alimentele s-au ieftinit cu 0,8%, astfel că rata anuală a inflaţiei a ajuns la 3,67%, potrivit datelor anunţate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de ultima lună a anului trecut, din categoria mărfurilor alimentare, cea mai importantă majorare de 3,1% s-a înregistrat în cazul fructelor şi conservelor din fructe. Creşterea a fost determinată, în principal, de majorarea preţurilor pentru fcitruice şi alte fructe meridionale cu 10,06%. O altă urcare însemnată a preţurilor, de 2,68%, se observă în cazul băuturilor alcoolice. În cadrul acestei categorii, scăderi de preţuri s-au înregistrat în cazul ouălor (-32,62%), şi a legumelor şi conservelor din legume (-9,84%).

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, o creştere importantă a preţurilor, faţă de decembrie 2012, se observă în cazul tutunului şi ţigărilor, de 8,41%, determinată de majorarea accizelor în acest sector. Alte grupe de mărfuri nealimentare unde inflaţia a fost mai pronunţată au fost energia electrică, gaze şi încălzire centrală (6,74%), şi produsele cultural-sportive (2,62%).

Evoluţia inflaţiei pentru servicii a fost determinată de creşterea preţurilor la serviciile de apă, canal şi salubritate (10,34%), la serviciile de transport urban (2,98%), dar şi de scăderea tarifelor la serviciile de poştă şi telecomunicaţii (-0,69%).

În august, comparativ cu luna corespunzătoare a anului anterior, preţurile mărfurilor alimentare şi a celor nealimentare au crescut cu 2,38%, respectiv cu 4,98%, în timp ce preţurile tarifele servicilor s-au mărit cu 3,16%.

Comparativ cu luna precedentă, scăderea preţurilor a fost de 0,2%. Faţă de iulie, ppreţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,8%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,1% şi respectiv

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 25 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 22 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum 2 ore
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 35 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum o ora
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 8 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°