Ieri, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Brăila au efectuat 17 descinderi pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. / 9 persoane au fost reţinute. La data de 10 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- B.T. Brăila, au efectuat 17 descinderi la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, suspectaţi de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2009, până în prezent, suspecţii ar fi traficat 38 de tinere, majoritatea acestora minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pe care le-ar fi exploatat sexual, atât pe plan local, cât şi în Spania, Anglia, Belgia şi Germania. În urma acţiunii, au fost ridicate 3 autoturisme, 18 telefoane mobile, 7 laptop-uri, o tabletă, 4 hard-disk-uri şi alte dispozitive de stocare a datelor, 27 de cartele SIM, bijuterii, precum şi diferite înscrisuri şi sume de bani. De asemenea, au fost depistate 25 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 63 de ani, din Brăila, care au fost conduse la audieri. În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Brăila au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de 9 persoane, iar o altă persoană a primit interdicţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile. În cursul acestei zile, persoanele reţinute urmează să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de poliţişti şi procurori, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. In