Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat că victima a depus plângere pentru viol la Secţia 1, iar oamenii legii fac, în prezent, cercetări “pe mai multe paliere” pentru a-l depista şi prinde pe agresor. Ancheta poliţiştilor este în desfăşurare, aceştia fiind ajutaţi şi de imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă.
Victima a sunat la 112 la ora 17,00 şi a reclamat că în jurul orei 16,00, în timp ce se afla în zona Perla din cartierul Dorobanţi, a fost acostată de un bărbat necunoscut care a obligat-o să meargă pe malul Lacului Floreasca. Acolo ar fi ameninţat-o cu un cuţit pentru a o determina să întreţină raporturi sexuale cu el.
Femeia este la Secţia 1 Poliţie pentru a da declaraţii, în acest caz poliţiştii efectuând cercetări pentru a verifica cine este persoana care a abuzat-o.
Apelul EUROPA FM
Europa FM și Radio 21 lansează un apel public la adresa autorităților pentru a depune toate eforturile necesare în acțiunile de identificare și prindere a individului scelerat care în după amiaza zilei de 10 septembrie, recurgând la amenințări cu cuțitul în plină stradă, a violat-o pe una dintre colegele noastre.
Suntem consternați să descoperim că această odioasă întâmplare a fost posibilă pentru că, în plină zi, la ora 16, pe un bulevard central al Capitalei, între zona Perla și Lacul Floreasca, trecătorii au asistat impasibili la agresarea unei femei, care a fost amenințată cu un cuțit în zona feței că își va pierde ochiul dacă strigă după ajutor.
Deși colega noastră plângea, era în mod evident amenințată și a fost împinsă sute de metri, nimeni nu a intervenit sau sunat la numărul de urgență 112. Constatăm cu mâhnire că, din cauza pasivității opiniei publice, suntem tot mai des martorii unor atrocități de stradă.
Nu este pentru prima dată când una dintre colegele noastre este