Referendumul privind câinii comunitari, aprobat săptămâna trecută de CGMB, a fost anulat astăzi, miercuri, 11 septembrie a.c., într-o ședință a consilierilor municipali.
Referendumul propus de primarul Sorin Oprescu ar fi urmat să aibă loc în data de 6 octombrie.
“Avem lege, iar referendumul a devenit inutil şi nu îşi mai are sensul în acest moment. Sperăm ca legea să fie promulgată cât mai repede. Nu înseamnă că până atunci nu facem nimic. Ne-am apucat să adunam maidanezii de pe străzi. Nu se va întâmpla nimic cu animalele. Să se liniştească iubitorii de animale, să nu creadă că ne repezim în ei înainte de promulgare. Îi adunăm de pe străzi şi cred că asta este cel mai important“,
a declarat Sorin Oprescu în şedinţa CGMB.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat încă de ieri că referendumul local privind eutanasierea câinilor vagabonzi nu va mai avea loc, ca urmare a adoptării de către Camera Deputaţilor a legii referitoare la problema câinilor fără stăpân.
Sorin Oprescu a apreciat că legea adoptată marţi în plenul Camerei Deputaţilor “răspunde în mare parte solicitărilor” municipalităţii legate de problema câinilor vagabonzi.
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 10 septembrie a.c., amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.
În Bucureşti, potrivit estimărilor, există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi toate aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate.
Sursa foto: www.sursazilei.ro Articole similare: “Legea câinilor fără stăpân”, modificări tardive care au la bază sacrificiul unui copil nevinovat. Băieț