Prezenţa salmonellelor a fost decoperită în creveţi cruzi din Asia şi America de Sud şi vânduţi în Elveţia, a indicat marţi televiziunea elveţiană publică (RTS), citată de AFP, informează Agerpres.
“Din 12 loturi de creveţi cruzi proveniţi din Asia şi America de Sud vânduţi în Elveţia, cinci conţineau bacterii patogene, dintre care două erau salmonella”, a anunţat RTS pe site-ul său internet.
Această descoperire a fost făcută de emisiunea “A Bon Entendeur” (ABE), care a efectuat o anchetă în cadrul unui studiu al organizaţiilor europene de apărare a consumatorilor.
Emisiunea RTS a trimis unui laborator belgian oficial pentru a fi analizate eşantioane din 12 loturi de creveţi cruzi importaţi din Asia şi America de Sud, printre cele mai vândute pe piaţă. Loturile proveneau de la grupurile Migros, Coop, Manor, Globus, Lidl şi Aligro, scrie Agerpres.
În cinci eşantioane a fost descoperită o floră microbiană importantă. Potrivit RTS, această problemă nu-i va îmbolnăvi neapărat pe consumatorii acestor produse, dar indică “condiţii de igienă insuficiente în lanţul de producţie”.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Prezenţa salmonellelor a fost decoperită în creveţi cruzi din Asia şi America de Sud şi vânduţi în Elveţia, a indicat marţi televiziunea elveţiană publică (RTS), citată de AFP, informează Agerpres.
“Din 12 loturi de creveţi cruzi proveniţi din Asia şi America de Sud vânduţi în Elveţia, cinci conţineau bacterii patogene, dintre care două erau salmonella”, a anunţat RTS pe site-ul său internet.
Această descoperire a fost făcută de emisiunea “A Bon Entendeur” (ABE), care a efectuat o anchetă în cadrul unui studiu al organizaţiilor europene de apărare a consumatorilor.
Emisiunea RTS a trimis unui laborator belgian oficial pentru a fi analizate eşantioane din 12 loturi de creveţi cruzi importaţi din Asia şi America de S