Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de ieşeni ar trebui să doneze zilnic sânge. Acest lucru nu se întâmplă

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi va organiza o nouă campanie de donare de sânge în rândul angajaţilor de la Antibiotice. Măsura este luată ca urmare a crizei acute de sânge din unităţile medicale, dar şi a numărului mic de donatori care s-au oferit să salveze vieţi în ultima perioadă. Pentru a nu mai exista probleme cu rezervele de sânge, zilnic la Centru ar trebui să vină circa o sută de persoane, iar în această perioadă nu se prezintă mai mult de 60 de ieşeni. În timp ce unii nu se arată interesaţi de donarea de sânge, alţii vor, dar nu pot să o facă. Gheorghe Vede, în vârstă de 57 de ani, s-a prezentat ieri la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, împreună cu fiica sa de 23 de ani. Niciunul nu a apucat să doneze, pentru că nu îndeplineau criteriile. „Mi s-a spus că am depăşit vârsta de 50 de ani şi nu mai pot fi donator. Am mai oferit sânge când eram tânăr. Nici fata mea nu a putut pentru că nu cântăreşte mai mult de 50 de kilograme. Voiam să ajutăm, deoarece am văzut că este nevoie de sânge şi ne pare rău că nu am putut. Eu nu sunt bolnav, nu am nicio boală, nu sufăr de hipertensiune sau probleme cardiovasculare şi mă voi mai duce, poate voi dona în cele din urmă“, a precizat ieşeanul. Reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi au precizat că persoanele care au depăşit vârsta de 50 de ani pot dona sânge doar în anumite condiţii. „Dacă este donator periodic, el poate veni şi dacă a împlinit 50 de ani. Este riscant să doneze sânge o persoană vârstnică, pentru că pot apărea complicaţii şi starea i se poate agrava. În orice caz, medicul evaluează şi ştie ce are de făcut. Ne bucurăm că oamenii vor să doneze chiar şi atunci când au o vârstă înaintată. Noi trebuie să luăm însă măsuri de precauţie“, a declarat dr. Scripcaru.

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi va organiza o nouă campanie de donare de sânge în rând

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 7 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°