Încă de pe vremea Guvernului Năstase, România contribuia la fondul de cercetare al UE. Cu bani, nu cu inteligență. Exportul de creiere nu se pune la socoteală, întrucât a fost dintotdeauna necontrolat și a crescut de la un an la altul. În consecință, aveam dreptul să fim aleși, până la aderare, ca parteneri, nu însă și coordonatori de proiecte sau contracte de cercetare. Aspirai la statutul de coordonator în funcție de standardul de țară. Un coordonator dintr-un tărâm cu standardul normal vine de acasă cu laboratoare și firme proprii. Unul de standard minuscul, de amărăștean sau neobarbar, se uită pe fereastră, înghite în sec și-și face planuri cum să fure piulițe și șaibe din laboratoarele bogaților. Statutul de Cenușăreasă avea totuși avantajele sale: indiferent de standard, primeai un bonus de puncte la evaluare, dar chiar și în condițiile astea, recuperam mai puțin de 50% din contribuția bănească. După aderarea la UE, comunitatea oamenilor de știință din România a devenit, teoretic, egala celei din Europa Occidentală. Atâta doar că recuperarea de fonduri a scăzut la 3-4%, iar numărul de cooptări ca partener ale instituțiilor de profil din România s-a diminuat de până la cinci ori. Dacă e să ne comparăm cu eterna și fascinanta Bulgarie, rezultatele noastre în cercetarea științifică sunt de două ori mai slabe decât ale vecinilor noștri cultivatori de castraveți de la sud de Dunăre. Comunitatea științifică de la noi, supranumită ceata științifico-fantastică, se împarte în criptobăsiști și contrabăsiști. În urma atacurilor la baionetă la care au fost supuși de Antene, pe 10 aprilie a.c., cei 17 membri ai Consiliului Național al Cercetării Științifice au găsit bunul prilej de a demisiona în bloc. Nu pe motivul că erau cripto, ci pentru că, fiind băsiști, fondurile destinate proiectelor de cercetare au fost reduse cu 55%. Explicația nu e că le-a tăiat fondurile Pon