Administratorul unei firme din Homocea, cu domeniul de activitate comercializarea de carne de bovină, a fost trimis în judecată, el fiind acuzat că de evaziune fiscală. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ovidiu B., de 27 de ani, nu ar fi prezentat documentele societăţii pe care o deţine inspectorilor fiscali, care au venit în control. De asemenea, bărbatul mai este acuzat că a efectuat mai multe operaţiuni privind comercializare unor cantităţi de carne, organe şi piei de bovină, pe care nu le-a înregistrat în contabilitate.
Anchetatorii au consemnat în rechizitoriu că faptele s-au petrecut în perioada iulie 2012-ianuarie 2013, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de 224.435 de lei. În faţa procurorilor, bărbatul a declarat că a cumpărat animale vii din târguri, fără a întocmi un borderou de achiziţii.
Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Tribunalului Vrancea.