Revoluţia a început la Roşia Montană – cu PET-uri de plastic bătute de macadamul străzilor, intersecţiilor şi pieţelor din zeci de oraşe din România şi nu numai (au fost peste 20 de oraşe de pe tot mapamondul care au protestat în semn de solidaritate cu Roşia Montană). Unii analişti străini vorbesc despre o „Toamnă românească“ (după o „Primăvară arabă“ şi o „Vară turcească“), în timp ce alţii exclamă că societatea civilă românească s-a trezit după 20 şi de ani. Ce justifică totuşi asemenea entuziasm? Aici începe o listă lungă. Protestele ce au cuprins de peste o săptămînă România sînt cele mai mari de la Piaţa Universităţii ’90 – desigur, exceptînd demonstraţiile sindicale sau cele politice – care nu au în spate nici un partid, nici un interes ocult şi, evident, nici o agentură străină. Cifrele mobilizării sînt grăitoare: duminică, 8 septembrie, în Bucureşti au fost undeva spre 15.000 de oameni, în Cluj – aproape de 10.000, la Timişoara – peste 1.000, iar în plus protestatarii au rămas cu opt corturi peste noapte să ocupe piaţa pentru Roşia Montană. La Tîrgu-Mureş se iese zilnic, la fel ca şi la Bucureşti. S-a protestat la Viena, Toronto, Paris, Oslo sau New York. Ştiri despre Roşia Montană au apărut pînă şi pe posturi TV din Indonezia! În schimb, presa mainstream a avut foarte puţine de spus despre subiect – în momentul în care pe străzile din toată România erau zeci de mii de oameni, Antena 3, TVR1 şi PRO TV discutau despre orice, numai despre ceea ce se întîmplă în stradă, nu –, iar diferiţi analişti şi politicieni îi catalogau pe protestatari ca fiind hipsteri, ceea ce, se ştie, este un termen supradeterminat ce ajunge să nu mai însemne nimic, sau drogaţi, oameni care nu ştiu ce vor şi ies în piaţă pentru că, vezi doamne, e o modă. Ceea ce a frapat, în schimb, au fost declaraţiile liderilor politici de a doua zi, care afirmau că proiectul nu poate merge îna