Roşia Montană rămâne verde, dar cu ce preţ? După cacealmaua pe care i-a servit-o Crin Antonescu, Victor Ponta lăcrimează şi cu ochiul de premier şi cu cel de deputat, rezumând apocaliptic: judeţul Alba va fi ras de pe harta ţării, iar noi toţi suntem pasibili de plata a circa 2 miliarde de dolari către firma canadiană care trebuia să extragă aurul din Apuseni. Miza a fost ridicată deja la 4 miliarde de investitorii care ameninţă cu procese grele.

Dacă în cazul despăgubirilor vor decide tribunalele internaţionale, în ceea ce priveşte “dispariţia” judeţului Alba ar fi ceva de adus la cunoştinţa premierului: majoritatea judeţelor au fost rase de pe harta investiţiilor, iar populaţia trăieşte de la o zi la alta din ajutoare sociale sau din merindele căpătate de la rudele de la ţară. Roşia Montana nu e singurul loc din ţară în care locuitorii - cei care nu şi-au luat încă traista în băţ – aşteaptă să trăiască minunea de a avea o slujbă. Sute de localităţi se confruntă cu o sărăcie cruntă, oamenii fiind nevoiţi să accepte pe nimic slujbe umilitoare pentru a putea pune o pâine (cu TVA redus) pe masă.

Îmi vine în minte povestea promiţătoare, acum doi ani, a singurei investiţii străine din Orăştie, fabrica de reciclat deşeuri menajere, înfiinţată de doi întreprinzători irlandezi. Din 2011, a fost singura speranţă de muncă pentru cei din zonă. Absolvenţii de liceu au avut “şansa” de a căpăta un job la sortat gunoaie. Zi lumină, aceşti tineri au muncit pentru un salariu de 800 de lei în cele mai sordide condiţii. După doi ani, irlandezii au intrat în impas, au “uitat” să-şi plătească datoriile şi au dispărut în ceaţă. Iar oraşul adună în statistici şomeri disperaţi.

Problema Roşia Montană bagă adânc cuţitul în cea mai mare rană a României de azi: şomajul. De 23 de ani, politicienii n-au nici o soluţie pentru relansarea industriei, atragerea investitorilor s