Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şpagă în pachetul cu şerveţele. Două profesoare au fost trimise în judecată la Constanţa în dosarul mitei la Bac

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Cele două cadre didactice care au supravegheat proba de română de la Bacalureatul din acest an la Liceul "Dimitrie Leonida" din Constanţa sunt acuzate de procurori că ar fi primit mită mascată într-un pachet de batiste pentru nas.

Anchetatorii spun că pe 26 august, cu ocazia probei scrise la Limba şi Literatura Română a examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, Gabriela Lefter şi Maria Ţuţuianu, cadre didactice şi totodată profesori supraveghetori la sala de examen nr. 4, au pretins şi primit, în două rânduri, sume de bani din partea candidaţilor aflaţi în sală, pentru a „închide ochii” şi a-i lăsa pe elevi să copieze.

Banii au fost puşi într-un parchet de şerveţele nazale de Cornel Ciacîru, candidat la examenul de Bacalaureat, cel care le-a înmânat, de două ori, banii celor două supraveghetoare.

Faptele au fost denunţate de Mădălina Ciocan, o elevă care a fost prinsă copiind de un alt membru al comisiei şi a fost eliminată de la examen. Aceasta a declarat verbal şi în scris, în faţa membrilor comisiei, faptul că, înainte de examen, atât ea, cât şi alţi cinci candidaţi au strâns câte 50 de lei.

„Suma strânsă a fost introdusă într-un pachet de şerveţele nazale şi oferită de către Cornel Ciacîru celor două profesoare supraveghetoare, în scopul ca, astfel, respectivele să fie determinate să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile ce le reveneau în această calitate în legătură cu examenul în sine”, spun procurorii citaţi de Cuget liber.

Mai mult, tânăra denunţătoare spune că supraveghetoarea Gabriela Lefter şi-a exprimat nemulţumirea faţă de suma prea mică strânsă de cei şase candidaţi, afirmând că aceasta este prea mică în raport cu riscul la care se supun totuşi, dându-le astfel de înţeles că trebuie să vină cu alţi bani în completarea sumei iniţiale.

Auzind nemulţumirea profesoarei, Cornel Ciacîru, împreună cu u

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 6 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°