Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre ce a discutat primarul Cristian Radu cu directorii instituţiilor de învăţământ

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 septembrie 2013 ·

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, s-a întâlnit joi cu directorii unităţilor de învăţământ din oraş pentru a discuta despre măsurile care trebuie luate de municipalitate pentru buna desfăşurare a procesului educaţional, în anul şcolar 2013-2014. Cei prezenţi au ridicat mai multe probleme, printre care transportul gratuit pentru elevi şi profesori, încălzirea pe timpul sezonului rece, remedierea unor defecţiuni la instalaţiile sanitare, etc. În privinţa transportului, edilul a precizat că Primăria depinde încă de un contract "păgubos", pe care doreşte să-l rezilieze cât mai curând.

"Acum câteva luni am primit facturi pentru anul 2011, fără documente justificative cu privire la transportul elevilor. Eu, ca primar, nu îmi pot asuma plata acelor facturi, cu atât mai mult cu cât ştiu sigur că la vremea aceea eleviii din Mangalia nu beneficiau de serviciile respectivei societăţi. Îmi doresc foarte mult ca în cel mai scurt timp, transportul în comun să revină la Consiliul Local, aşa cum s-a întâmplat şi cu termoficarea. În plus, căutăm soluţii pentru a asigura transportul studenţilor din Mangalia către Constanţa", a explicat Cristian Radu.

În cadrul întervederii, s-a mai stabilit ca în cel mai scurt timp, toate locurile de joacă din incinta unităţilor de învăţământ să fie verificate de o firmă specializată pentru a nu apărea pericolul de accidente. Conform primarului, acţiunile de strângere a câinilor comunitari se vor desfăşura în primul rând în jurul şcolilor, urmând să se consolideze, de asemenea, măsurile de siguranţă pentru elevi şi profesori, prin instalarea unui sistem de supraveghere video. Cei prezenţi au mai ridicat problema asigurării de personal medical la fiecare unitate de învăţământ, precum şi modernizarea terenurilor de sport. Primarul a mai spus că vor continua atât măsurile de reducere a abandonului şcolar, cât şi programul de taber

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 19 minute
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

[P] Partidul Social Democrat, rol crucial în aderarea la UE și NATO. Strategia în viitorul Parlament European

HotNews acum 13 minute
Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare. Alegerile sunt despre viitorul Uniunii Europene și al României. Modelul social european trebuie îmbunătățit, valorile precum bunăstarea, stabilitatea și competitivitatea trebuie consolidate. Uniunea

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 27 minute
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Care sunt beneficiile nete ale integrării României în UE

Adevarul acum 25 minute
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei și a societății românești.

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 3 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Petrolul Ploiești, anunț oficial - Un fost mare fotbalist este noul antrenor al echipei

HotNews acum 2 ore
​La doar o zi după ce l-a demis pe Laszlo Balint, clubul Petrolul Ploiești a anunțat că noul antrenor al echipei este Mehmet Topal, fost căpitan al naționalei Turciei. Mehmet TopalFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia Mehmet T

Polițist de la Transporturi, reținut de procurorii DNA! Este acuzat de luare de mită și complicitate la trafic de influență

Ziua Constanta acum 50 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 iunie 2024, față de Emanuel Perde, agent de poliție în cadrul Sec

George Simion anunță că i s-a deschis un nou dosar penal. Liderul AUR, acuzat de apartenența la un grup infracțional organizat

Gandul acum o ora
George Simion, președintele AUR, este vizat într-un al doilea dosar penal instrumentat de Parchetul General. Acesta este ulterior dosarului semnăturilor false pentru candidatura lui Silvestru Șoșoacă (în care Simion nu are deocamdată nicio calitate,

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°