Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutremurator! O ieseanca povesteste cum a reusit sa fuga din Siria impreuna cu cei 4 copii

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 12 septembrie 2013 ·

• Aproape doua luni a ratacit, impreuna cu cei patru copii, prin iadul razboiului • A fugit pe sub tirul rebelilor si al armatei • Adapostul de o noapte a fost bombardat de rebeli • Prima bomba a cazut in curtea casei sale • O ruda a fost ucisa de o bomba care a cazut peste casa • Ea si copiii au mancat ceea ce le-au dat oamenii milostivi • A ajuns intr-un final sub protectia Ambasadei Romaniei din Siria • Miercurea trecuta, dupa lungi chinuri, a ajuns in Dumesti, satul natal • Desi refugiata, isi doreste sa se intoarca in Siria, acolo unde considera ca este casa ei

A fost despartita de sot de un razboi care nu era al ei. A trait pe viu atrocitatile luptelor. A indurat mai mult decat pot indura chiar si soldatii adevarati. S-a garbovit sub povara necazurilor. A rezistat doar pentru cei patru micuti din jurul ei. A pribegit doua luni intr-o tara sfasiata de razboi. A strans din dinti si acum a ajuns acasa. Dar necazurile nu s-au incheiat pentru Mihaela Gradinariu. Femeia, in varsta de 38 ani, incearca acum sa se adapteze unui stil de viata diferit de cel pe care l-a avut timp de trei ani. Cel mai mare copil, o fetita de 10 ani, nu se poate inscrie la scoala pentru ca nu stie sa scrie si sa citeasca in limba romana, desi intelege si vorbeste perfect. Isi asteapta sotul sa vina din Cipru si sa hotarasca viitorul familiei. Chiar si acum duce dorul Siriei, acolo unde considera ca este casa ei.

A ajuns in Siria odata cu razboiul

Anul 2002 a gasit-o pe Mihaela Gradinariu in Cipru. Femeia lucra in domeniul distributiei de produse agricole. Acolo l-a cunsocut pe Munir al-Kadah, cel care avea sa-i devina sot. A fost dragoste la prima vedere. Dupa nici un an, Mihaela a nascut o fetita, Amira Valentina. Relatia celor doi a durat aproape 8 ani pana sa fie oficializata. Dupa luna de miere, cei doi, impreuna cu fetita Amira, s-au mutat in Nawa Daraa

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°