Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii vor primi subvenţii de 2,9 miliarde de lei, în avans

Publicat in Bursa, vineri 13 septembrie 2013 ·

Guvernul a aprobat săptămâna acesta plata a 2,9 miliarde de lei către fermieri reprezentând avansuri la plăţile directe pe care România îi va primi de la Uniunea Europeană. Agricultorii urmează să primească banii în conturi în timpul campaniei de toamnă, chiar dacă aceşti bani vor fi acordaţi de Comisia Europeană abia la începutul lunii ianuarie 2014.

Cu această ocazie, Primul Ministru Victor Ponta i-a solicitat ministrului Agriculturii să pregătească mai atent programul de sprijinire a tinerilor fermieri. "Vreau să vă rog să prezentaţi foarte clar şi foarte bine acel proiect de sprijinire a tinerilor fermieri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. Nu vreau să mai anunţăm că dăm nu ştiu câte zeci de mii şi după aia să fim obiect de glumă. Vreau să-l pregătiţi bine, să arătaţi cum se implementează şi, după aceea, să şi reuşim acest lucru", a afirmat Ponta.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că acordarea acestor sume de bani sunt necesare agriculturii.

" În ultimii ani, Ministerul Agriculturii şi Agenţia de Plăţi au făcut eforturi ca începând cu 16 octombrie să plătească în avans jumătate din plata europeană pe care pot să o primească fermierii, astfel că anul trecut am reuşit să plătim în doar două săptămâni 500 milioane de euro. În acest an însă Agenţia de Plăţi a făcut eforturi să plătească încă din data de 5 septembrie un avans de 75% pentru o parte din beneficiarii plăţilor cuvenite pe axa 2(n.r. plăţile de agro-mediu) din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Nu mai puţin de 300 de milioane de euro în zilele următoare vor intra în conturile fermierilor şi cred că este un lucru bun, mai ales având în vedere faptul că suntem în campanie de toamnă şi e nevoie de un stimulent", a declarat Daniel Constantin.

Faptul că agricultorii au nevoie de aceşti bani înainte de încheierea recoltelor este însă inte

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 10 minute
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

[P] Partidul Social Democrat, rol crucial în aderarea la UE și NATO. Strategia în viitorul Parlament European

HotNews acum 4 minute
Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare. Alegerile sunt despre viitorul Uniunii Europene și al României. Modelul social european trebuie îmbunătățit, valorile precum bunăstarea, stabilitatea și competitivitatea trebuie consolidate. Uniunea

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 17 minute
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Care sunt beneficiile nete ale integrării României în UE

Adevarul acum 15 minute
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei și a societății românești.

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 3 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Petrolul Ploiești, anunț oficial - Un fost mare fotbalist este noul antrenor al echipei

HotNews acum 2 ore
​La doar o zi după ce l-a demis pe Laszlo Balint, clubul Petrolul Ploiești a anunțat că noul antrenor al echipei este Mehmet Topal, fost căpitan al naționalei Turciei. Mehmet TopalFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia Mehmet T

Polițist de la Transporturi, reținut de procurorii DNA! Este acuzat de luare de mită și complicitate la trafic de influență

Ziua Constanta acum 41 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 iunie 2024, față de Emanuel Perde, agent de poliție în cadrul Sec

George Simion anunță că i s-a deschis un nou dosar penal. Liderul AUR, acuzat de apartenența la un grup infracțional organizat

Gandul acum 54 minute
George Simion, președintele AUR, este vizat într-un al doilea dosar penal instrumentat de Parchetul General. Acesta este ulterior dosarului semnăturilor false pentru candidatura lui Silvestru Șoșoacă (în care Simion nu are deocamdată nicio calitate,

Vremea

București
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°