Premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, prezintă documente şi explicaţii legate de proiectul minier de la Roşia Montană, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 14.00. Întâlnirea fusese iniţial programată pentru ora 13.00. Gândul prezintă principalele declaraţii.
UPDATE
Cele mai multe documente legate de proiectul de la Roşia Montană au fost desecretizate încă din 2011, pe site-ul Ministerului Economiei, însă unele acte adiţionale la licenţa de exploatare nu sunt încă publice.
Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au declarat la începutul acestei săptămâni că proiectul de lege privind Roşia Montană trebuie respins de Parlament, pentru că nu a fost dezbătut suficient. Senatul, prima cameră sesizată de Guvern, a dat deja avize negative acestui proiect.
Cu toate acestea, cei care au promovat proiectul de lege în Guvern au fost chiar premierul Victor Ponta şi miniştrii săi, de la PSD şi PNL. Ei nu şi-au asumat însă legea, alegând să paseze această responsabilitate Parlamentului.
Premierul şi membrii Guvernului au ignorat de asemenea observaţiile juriştilor de la Ministerul Justiţiei şi de la Consiliul Legislativ, care au avertizat că proiectul de lege conţine foarte multe prevederi neconstituţionale şi inadvertenţe juridice.
După declaraţiile politice de la Bucureşti, compania canadiană Gabriel Resources a ameninţat că îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată statul român, pentru încălcarea unor tratate internaţionale privind investiţiile, în cazul în care proiectul de lege privind Roşia Montană este respins de Parlament. Compania a evaluat despăgubirile pe care le-ar putea cere la maximum 4 miliarde de dolari.
Premierul Victor Ponta a avertizat de asemenea că firma va da România în judecată, evaluând despăgubirile care ar putea fi