Iată că aniversăm 23 de ani de la evenimentele din decembrie 89 şi autorităţile încă menţin artificial, în anumite zone ale societăţii, spaima de „străini”. „De ce, oare?”, pare firesc să ne întrebăm. Poate din populism, poate din ignoranţă, poate din interes.
Concret, de la 1 ianuarie 2014, odată cu liberalizarea pieţei funciare, România va trebui să permită străinilor–persoane fizice cumpărarea de terenuri agricole. În general, autorităţile privesc acest lucru drept un fapt negativ, avertizând ţăranii – pe care brusc i-au îndrăgit după ce i-au hăituit ani de zile cu preţuri de mizerie la cereale - că europenii vor veni să ne cumpere pământurile pe nimic. Sigur, privind în comparaţie, diferenţele de preţ sunt imense, în condiţiile în care media pe hectar în Europa urcă la 50.000 de euro, iar la noi nu depăşeşte 2.500-3.000 de euro. Dar, în orice caz, pentru acest mare decalaj nu este nici vina UE, nici a cetăţenilor ei. În fine...
Cert este că după numeroase promisiuni de protejare a ţăranului român faţă de exploatatorul occidental, Ministerul Agriculturii şi-a finalizat opera, sub forma unui proiect de lege, aflat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei.
Înainte de a prezenta câteva din absurdităţile incluse în text şi de a puncta imensul deserviciu pe care legea îl va aduce, de fapt, tot agricultorului român, trebuie punctat că orice ţară suverană are dreptul să-şi protejeze activele pe care le consideră strategice. Cu alte cuvinte, dacă Guvernul României vrea ca terenurile agricole să rămână, preponderent, în proprietatea românilor, este dator să o afirme clar şi răspicat în faţa Bruxelles-ului, faţă de care s-a angajat... să liberalizeze piaţa. Poate să o facă, de altfel, foarte elegant, recurgând la instrumente fiscale, prin impozite mai mari în funcţie de suprafaţă. În acelaşi timp, trebuie să-şi asume şi situaţia din agricultură
