Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16.000 de lei amendă pentru şoferi şi patru ani fără carnet

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 13 septembrie 2013 ·

Ministerul Afacerilor Interne promovează noi modificări la Codul Rutier, cu pedepse drastice pentru şoferii care încalcă grav regulile de circulaţie sau care nu îşi plătesc amenzile. Cea mai importantă schimbare îi priveşte pe cei care nu îşi plătesc amenzile rutiere şi care vor rămâne fără permisul de conducere, dacă nu achită amenda în 30 de zile de la constatarea contravenţiei.

Proiectul de lege introduce şi noi pedepse, care pot ajunge până la suspendarea carnetului pentru patru ani şi amenzi maxime de 16.000 de lei (aproximativ 3.600 de euro). De asemenea, şoferii care comit infracţiuni rutiere, dar sunt scoşi de sub urmărire penală sau scapă doar cu pedepse administrative îşi pierd carnetele pe perioade care pot ajunge chiar la cinci ani.

Proiectul de lege va sta zece zile în dezbatere publică, apoi va fi aprobat prin ordonanţă de urgenţă de guvern, conform MAI.

Şoferii care nu fac dovada că şi-au plătit amenzile primite de la Poliţia Rutieră, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului-verbal, se aleg direct cu suspendarea permisului de conducere, se propune în proiectul de lege al MAI.

Altă modificare importantă vizează limită de viteză la care şoferii rămân fără carnet de conducere. Astfel, aceasta scade faţă de cea actuală, care este de peste 50 km/h: la depăşirea cu 31-40 de kilometri la oră a limitei de viteză, carnetul este suspendat pentru o lună, iar pentru depăşirea cu 41-50 km/h, carnetul este suspendat două luni.

Depăşirea vitezei regulamentare cu 51-60 km/h se pedepseşte cu suspendarea carnetului pe trei luni şi amendă de la 720 la 1.600 de lei.

De asemenea, cei care îşi cumpără maşini second-hand nu le vor mai putea conduce până nu transcriu dreptul de proprietate în evidenţele oficiale, pe numele lor. Autorităţile vor să introducă suspendarea înmatriculării vehiculului şi reţinerea certificatului d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 41 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Firma xAI a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul ac

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°