Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu: "Sper ca olandezii să-şi facă datoria, chiar dacă sunt deja calificaţi"

Publicat in Pro Sport, joi 12 septembrie 2013 ·

Atacantul Adrian Mutu a declarat, joi, că speră ca jucătorii echipei naţionale a Olandei să îşi facă datoria în partidele cu Ungaria şi Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale, chiar dacă reprezentativa batavă este deja calificată la turneul final.

"Sper ca olandezii să fie motivaţi şi să-şi facă datoria, chiar dacă sunt deja calificaţi. Sigur, vor încerca să câştige, dar o motivaţie în plus au atât ungurii, cât şi turcii, pentru că un rezultat pozitiv, i-ar duce la baraj. Şanse de a ajunge în Brazilia sunt minime, dar atât timp cât mai sunt, nu trebuie să ne dăm bătuţi", a spus Mutu, la Dolce Sport.

Adrian Mutu a afirmat că se aştepta ca atacantul Ciprian Marica să nu reziste din punct de vedere fizic şi în partida cu Turcia. "Eu am glumit cu Ciprian, pentru că nu îi contest niciodată valoarea. E colegul meu, e şi prietenul meu, doar că în momentul acela mi s-a părut anormal, pentru că nu avea echipă şi se pregătea singur. Poţi să te pregăteşti singur şi un an, dar e altceva când te pregăteşti cu echipa şi ai şi meciuri în picioare. Cu Ungaria a jucat foarte bine, a şi marcat şi era normal să aibă o cădere după trei zile. În momentul ăsta nu poate duce două meciuri în trei zile", a completat Mutu.

Atacantul speră să fie convocat pentru meciurile României cu Andorra şi Estonia, din finalul calificărilor. "Selecţionerul are filozofia lui de a vedea lucrurile, de a aborda jucătorii. Nu am ce să-i reproşez. Dacă se consideră că nu trebuie să vorbească cu mine, nu pot să spun altceva. Fiecare cu tactica lui. Sper ca la următorul meci să fiu la naţională", a explicat Mutu.

Întrebat dacă a negociat cu acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă despre o posibilă numire a sa la conducerea grupării bucureştene, Mutu a răspuns: "Pe mine mă interesează Dinamo, proiectul pe care îl are acum. Trebuie făcut mai mult pentru a aduce pe Dinamo acolo unde îi e

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, a murit. El avea 82 de ani / Mesajul Nadiei / COSR: A atins perfecţiunea pe pământ. A fost creatorul Nadiei Comăneci şi al gimnasticii româneşti de succes / Mesajul FRG

News.ro acum 6 ore
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit la 82 de ani. USA Gymnastics a declarat că Karolyi a murit vineri. Nu a fost indicată cauza decesului. Karolyi şi

VIDEO Ilie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”: „Cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli”

HotNews acum 54 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta

Bărbat atacat de urs, în Argeș. Unde a fost văzut animalul sălbatic

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost atacat de un urs duminică, 17 noiembrie, în comuna Corbeni din judeţul Argeş. Primele date de la faţa locului arată că bărbatul a fost rănit la un picior. Incidentul a avut loc în jurul orei 12:00, în zona Tulburea. „Din primele inf

Miss Universe 2024 vine din Danemarca. Victoria Kjær Theilvig are 21 de ani, este dansatoare şi visează să devină avocată / Cine a reprezentat România - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Universe 2024, devenind prima daneză din istorie care câştigă concursul. Tânăra de 21 de ani, dansatoare de performanţă, antreprenoare şi avocată aspirantă, a învins mai mult de 120 de alte

Biden vizitează pădurea tropicală amazoniană, în drum spre summit-ul G20 din Brazilia

News.ro acum 25 minute
Joe Biden va deveni primul preşedinte al SUA în exerciţiu care va vizita duminică pădurea tropicală amazoniană, în timp ce semnalează pericolele încălzirii globale, adesea respinse de Donald Trump, care va intra la Casa Albă în ianuarie cu angajamen

Doi bătrâni din Gorj, atacaţi în propria casă de un grup de tineri care au vrut să-i jefuiască. Cel mai mic dintre agresori are 13 ani

HotNews acum o ora
Doi bătrâni, frate şi soră, în vârstă de 83 și 89 de ani, din localitatea gorjeană Hurezani, au fost atacaţi în propria locuinţă de cinci tineri, dintre care doi sunt minori, care au vrut să le fure banii pe care îi aveau în casă. Cei doi bătrâni au

Burduja: Proiectul Neptun Deep avansează. Platforma Transocean Barents a ajuns în portul Constanţa

Mediafax acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat duminică faptul că Transocean Barents, platforma de foraj offshore contractată pentru proiectul Neptun Deep, a ajuns la Constanţa. „Transocean Barents, platforma de foraj offshore contractată pentru p

Marcel Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles. Se va întâlni cu secretarul general al NATO

Mediafax acum 3 ore
„Întrevederea pe care o voi avea mâine, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO confirmă importanţa pe care Alianţa Nord-Atlantică şi domnul Mark Rutte o acordă României şi rolului său definitoriu în apărarea Flancului Estic. Statutul de memb

Circulaţia trenului IR 348 Arad-Bucureşti Nord este afectată de un accident la trecerea la nivel cu calea ferată

G4Media acum o ora
Trenul IR 348 Arad – Craiova – Bucureşti Nord a lovit, duminică dimineaţa, un autoturism al cărui şofer s-a angajat în trecerea căii ferate fără să se asigure, între staţiile Caransebeş şi Balta Sărată, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al

Dintre Jake Paul și Mike Tyson, a câștigat internetul

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Lupta de vineri spre sâmbătă, dintre fostul campion mondial la categoria grea Mike Tyson și youtuberul Jake Paul, din care învingător a ieșit acesta din urmă, prin decizie unanimă, este confirmarea lumii în care trăim: evenimentele sportive ajung ac

Vremea

București
acum

dum.

3°/9°
lun.

3°/10°
mar.

5°/11°
mie.

6°/13°
Iasi
acum

13°
dum.

2°/13°
lun.

2°/10°
mar.

3°/12°
mie.

7°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/5°
lun.

0°/8°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Timisoara
acum

dum.

-0°/8°
lun.

1°/10°
mar.

4°/14°
mie.

3°/13°