Eu mi-am închipuit întotdeauna că Preşedintele şi Prim-Ministrul sunt autorităţile care trebuie să pună lucrurile la punct, dacă lucrurile o cer. Ai noştri îşi schimbă opiniile şi declaraţiile după cum bate vântul din partea opusă, acum când Vântu nu mai poate să bată de nicăieri. Azi sunt pro, mâine sunt contra, de nu mai înţeleg fanul şi cetăţeanul care dintre ei e obiectul adoraţiei lor turmentate.

În ce priveşte capacitatea de răsturnare cu zâmbetul pe buze a cetăţeanului Victor Viorel Ponta, cred că bate orice record în materie, cu oscilaţii ce ar friza patologicul dacă nu am şti că ăsta e trendul obişnuit al politicii româneşti. Eu, dacă aş avea vreo simpatie politică şi aia ar fi actualul Premier, mi-aş pune serioase întrebări privind punctul din care idolul meu începe să îşi considere admiratorii idioţi. Sunt de acord să accept pe nemestecate schema cu “Băsescu e de vină”, ca fiind cea mai potrivită soluţie în raport cu majoritatea masei electorale avute la dispoziţie. Dar trebuie să te mai gândeşti şi la cei cu un oarecare nivel de instrucţie şi un dram de abilităţi logice. Dacă te schimbi continuu în rostirile publice, doar cu grija de a fi antagonist cu un Preşedinte care, la rându-i, abia ce a dat-o cotită populist, ajungi în situaţia hilară de a susţine exact poziţia acestuia înainte de a se răzgândi el.

Spectacolul politic a ajuns un joc de-a aruncatul cu pisica şi în care nu mâţa prigonită ameţeşte, ci plătitorii de taxe din tribună. Cine zice că mai înţelege ceva din atitudinile în cestiunile zilei – câinii comunitari şi proiectul RMGC – ori se laudă, ori are abilităţi cognitive paranormale sau anormale. Iar când Crin Antonescu vine şi complică mai mult problema, afirmând că distinsul coleg de leadership îşi doreşte mult proiectul Roşia Montană, pe care l-a respins la presiunea publică după ce îl aprobase şi îl negase simultan anterio