Trei persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite, ȋn dimineața de joi, 12 septembrie, după ce două autocare s-au ciocnit frontal pe DN 7, în oraşul arădean Nădlac.
Accidentul a avut loc într-o curbă de pe DN 7, la scurt timp după ce un autocar în care se aflau aproximativ 50 de muncitori români care veneau din Spania a intrat în ţară, şoferul pierzând controlul volanului şi intrând pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autocar cu numere de Covasna, care mergea spre frontieră. În cel de-al doilea autocar se aflau alţi 50 de pasageri care urmau să iasă din ţară. În urma impactului, trei bărbaţi au murit pe loc, respectiv şoferii celor două autocare, iar 29 de pasageri au fost răniţi.
La faţa locului au ajuns 11 ambulanţe şi echipaje de descarcerare ala pompierilor, iar 25 de răniţi, între care trei copii, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, în timp ce patru răniţi au refuzat să plece la spital, primind îngrjiri medicale la faţa locului. Unul dintre pasagerii răniţi este în stare gravă, fiind intubat, şi urmează să fie transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Timişoara, a declarat managerul SMURD Arad, Monica Puticiu.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, a afirmat pentru mediafax cǎ din primele cercetări reiese că şoferul autocarului care intrase în ţară circula cu viteză excesivă, iar pe fondul carosabilului umed acesta a pierdut controlul volanului în curbă. Pasagerii aflaţi în autocarul cu numere de Covasna au fost cazaţi de autorităţile din Nădlac la Căminul cultural, unde primesc apă şi ceai până când vor fi preluaţi de un alt autocar pentru a-şi continua călătoria. Pasagerii din celălalt autocar, ca mergeau în mai multe judeţe, au fost preluaţi deja de un alt autovehicul. Traficul între frontieră şi municipiul Arad nu a fost afectat în urma accidentului, fiind deviat pe st