Căpitanul naţionalei s-a întrecut în greşeli cu Turcia, iar oamenii din fotbal l-au taxat
Viorel Moldovan: „În Anglia nu o să-i meargă aşa. Acolo umblă hoţii pe teren”
Unul dintre jucătorii puşi la zid după înfrângerea cu Turcia a fost căpitanul naţionalei, Vlad Chiricheş. Jucătorul lui Tottenham a ieşit hazardat cu mingea la picior, fiind de fiecare dată deposedat, a pasat greşit şi s-a poziţionat aiurea la primul gol. La finalul partidei, jucătorul de 8,5 milioane de euro şi-a pus cenuşă în cap: „Nu am făcut un meci bun. Noi am fost puţin cam relaxaţi, dar nu avem nicio scuză”.
Oamenii de fotbal l-au taxat imediat pe fostul stelist, atrâgându-i atenţia că s-a transferat într-un campionat unde greşelile costă. „Trebuie să ştie că este plătit la Tottenham să fie fundaş. El va impresiona prin ceea ce va face în apărare, nu prin faptul că iese cu mingea la picior şi driblează doi-trei adversari”, a punctat, ieri, fostul selecţioner Anghel Iordănescu. Viorel Moldovan, fost jucător la Coventry, a tras şi el un semnal: „Chiricheş s-ar putea să aibă probleme în Anglia. Acolo umblă hoţii pe teren. Are unele lacune, dar eu sper ca Villas Boas să i le poată remedia“.
Dintre cei care au vorbit despre Chiricheş, cel mai dur a fost Viorel Hizo: „Chiricheş a făcut gafe impardonabile, a fost veriga slabă a echipei. Trebuie să se gândească la faptul că va juca în Anglia, acolo unde va avea parte de multe dueluri la cap”.
Căpitanul naţionalei s-a întrecut în greşeli cu Turcia, iar oamenii din fotbal l-au taxat
Viorel Moldovan: „În Anglia nu o să-i meargă aşa. Acolo umblă hoţii pe teren”
Unul dintre jucătorii puşi la zid după înfrângerea cu Turcia a fost căpitanul naţionalei, Vlad Chiricheş. Jucătorul lui Tottenham a ieşit hazardat cu mingea la picior, fiind de fiecare da