Mă simt important atunci când fac parte dintr-o mulţime ce se adună într-un scop ce doreşte binele societăţii şi al naturii. E lesne de înţeles. Ne grăbim să murim, iar în viteza evoluţiei, nu realizăm cât de mult rău se produce în jurul nostru. O capodoperă a dezastrului începe să pună tineretul pe acţiune şi să-l motiveze pentru a merge până în pânzele albe pentru un prezent ce proiectează adevăratul viitor. Dacă în Ploieşti lucrurile se mişcă cu încetinitorul, la doar 45 de minute distanţă de maidanezii urbani, zace Bucureştiu’ – locul unde toţi visătorii s-au ascuns pentru studii corecte şi distracţie garantată. În timpul liber, pentru că s-au săturat de atâta mitocănie şi pentru că vor să-şi arate colţii pe bună dreptate, au aranjat un “complot” împotriva unor semnături ce vor să dărâme munții pentru a culege resursele noastre de aur.

Dacă ne vindem aurul, ne pierdem identitatea şi ajungem să ne lăudăm cu peisaje golaşe şi localităţi îngropate în mormane de deşeuri. Soluţia a fost şi este protestul. Fiecare tânăr care transmite acest mesaj mai departe are conştiinţa împăcată, dar şi curajul scris undeva, pe internetul ăsta aglomerat şi sortat de Google. Tinerii vor! Tinerii pot! Tinerii au habar de puterea pe care o deţin atunci când se strâng şi sunt uniţi! Muşuroaiele de furnici văzute în drum spre metrou s-au năpustit asupra asfaltului, s-au pregătit cu mesaje dure şi au strigat din toţi plămânii, până ce toată presa a abordat acest subiect. E final de săptămână, e relaxare pe vine şi morman de gunoi pus în aşteptare. Această cuvântare panoramată dincolo de graniţe trebuie luată în seamă. Vreau ca toate băbuţele ofticate pe această generaţie să bârfească în scop sociabil, iar în plimbarea cu RATP-ul să aud ştiri despre curajoşii tineri care au investit timp într-un protest logic. Discuţiile sunt ample şi atrag audienţă, în timp ce soluţiile se ard î