* trei indivizi din localitate au încercat să sustragă patru sobe de tip godin, dintr-o magazie aflată în incinta instituţiei * hoţii erau specializaţi în spargeri de locuinţe, poliţiştii stabilind că au mai furat un televizor tip plasmă, o sobă de teracotă şi una metalică
Şcoala Gimnazială din comna Bărăganul a căzut pradă hoţilor. În noaptea de luni spre marţi, trei indivizi au încercat să sustragă patru sobe de tip godin, dintr-o magazie aflată în incinta instituţiei. Cel care a sesizat la Poliţie, a doua zi, a fost chiar directorul unităţii de învăţământ, Emil M. Poliţiştii au stabilit că autorii sunt localnicii Eugen B. (27 de ani), Valentin I. (19 ani) şi Gabriel V. (19 ani). De altfel, aceasta nu este singura "ispravă" a celor trei tineri. Efectuând cercetări într-o altă cauză, poliţiştii au mai stabilit că în noaptea de 8 spre 9 septembrie, Eugen a pătruns în locuinţa unei consătence şi i-a sustras un televizor tip plasmă, în valoare de 1.500 de euro. Cea care a reclamat la poliţie a fost fiica păgubitei, Luminiţa C., în vârstă de 34 de ani.
De asemenea, poliţiştii au mai probat că Gabriel, în cursul lunii august, pe timpul nopţii, a pătruns în locuinţa localnicului Marius P. şi, prin demontare, i-a sustras o sobă de teracotă şi una metalică, cu sistem de alimentare cu motorină.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporţie de 85%, bunurile fiind restituite părtilor vătămate. "În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat, cercetările continuând pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tinerilor", a declarat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
* trei indivizi din localitate au încercat să sustragă patru sobe de tip godin, dintr-o magazie aflată în incinta instituţiei * hoţii