Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Dacă nu luăm măsuri până la sfârşitul anului pentru oţel, aluminiu şi industria chimică, vom pierde aceste industrii

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

România va pierde industriile de producere a oţelului, aluminiului şi pe cea chimică dacă până la sfârşitul anului nu va lua măsuri de sprijinire a acestora, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei, la un forum, oficialul adăugând că industria contribuie acum cu 26% la formarea produsului intern brut al României.

Ministerul Economiei va elabora trei planuri de acţiune până la sfârşitul anului pentru oţel şi aluminiu, industria chimică şi pentru industria auto, a mai afirmat Vosganian.

"Dacă nu luăm măsuri până la sfârşitul anului pentru oţel, aluminiu şi industria chimică vom pierde aceste industrii", a spus el la un forum privitor la industria farma.

România a avut impresia în timpul tranziţiei că băncile, asigurările şi retailul sunt de ajuns

"Avem o zestre industrială, e timpul să o fructificăm. Am avut în timpul tranziţiei impresia că băncile, asigurările şi sectorul comercial pot compensa acest fapt, dar nu este aşa, după cum ne-a arătat criza", a completat el.

Marii producători din industriile siderurgică şi metalurgică, ArcelorMittal şi Alro, au criticat vehement sistemul de sprijinire a energiilor regenerabile şi taxa de cogenerare. Mittal a arătat că certificatele verzi sunt acum 39% din costurile cu energia, făcând necompetitive produsele. La rândul sau, Alro, a anunţat că certificatele verzi sunt 16% din costul pe tonă de aluminiu, adăugând astfel 300 de dolari pe tonă la preţul final. ArcelorMittal deţine în România combinate la Galaţi, Hunedoara, Iaşi şi Român, în vreme ce Alro controlează combinatul de la Slatina şi Alum Tulcea.

În privinţa gazelor naturale, liberalizarea impusă de FMI şi Comisia Europeană pune mari probleme atât pentru InterAgro şi Azomureş, marii producători de îngrăşăminte din ţară, cât şi ArcelorMittal, care foloseşte mari cantităţi de gaze în procesul indus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 2 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 4 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum o ora
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Doi morți și un rănit după ce o autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit pe un drum din Teleorman. Una dintre mașini a luat foc

Adevarul acum o ora
Un grav accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism, a avut loc joi între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). Doi oameni au murit, iar alți doi sunt răniți.

Spectacol total de motorsport la Mamaia Rally Show 2025. Piloți de top din România și Europa vor concura într-un circuit urban spectaculos

Ziua Constanta acum o ora
Mamaia Rally Show 2025, un proiect unic în România, va avea loc în perioada 20 - 21 septembrie 2025 și va transforma nordul stațiunii Mamaia într-un circuit urban spectaculos, unde piloți de top din România și Europa vor concura în paralel, pe asfal

A murit nepotul lui Iuliu Maniu, dr. Ioan Boilă, cunoscut ca „Medicul fără de arginți” al Clujului

Ziua Constanta acum 2 ore
Sâmbătă, 5 iulie 2025, la vârsta de 97 de ani, s-a mutat la Cer „𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭̦𝐢” 𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐃𝐫. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐢𝐥𝐚̆ (numele complet: Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă), fost deținut politic, întemeietor și apoi

Calendar Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 10 iulie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor 45 de Mucenici, care au marturisit în Nicopolea Armeniei. Acestia, în zilele împaratului Lichinie si ale lui Lisie ighemonul, au marturisit pe Hristos. Si capeteniile lor erau si capetenii ale ce

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

24°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°