Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti bune pentru firmele cu procese pe rolul instanţelor. Ministrul Justiţiei înfiinţează Tribunalul Comercial

Publicat in Libertatea, joi 12 septembrie 2013 ·

Una dintre cele mai spinoase probleme ale justiţiei din România a fost în ultima vreme termenele mult prea lungi pe care magistraţii le stabileau pentru procesle aflate pe rolul instanţelor. Primul pas către rezolvarea acestei nereguli a fost făcut zilele trecute de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, care a reuşit să-şi convingă colegii din Guvern să-i susţină proiectul de lege privind înfiinţarea unui tribunal specializat în litigii comerciale.

Zilele trecute, Guvernul a dat undă verde unui proiect de lege al ministrului Robert Cazanciuc, în urma căruia ar putea fi înfiinţat în viitorul apropiat un tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul municipiului Bucureşti. Creearea unei astfel de instanţe ar scoate practic de pe rolul Tribunalului Bucureşti zeci de mii de dosare comerciale şi dezbaterea acestora într-un termen mult mai scurt decât până acum. În plus şi cauzele durata solutionării cauzelor civile şi penale s-ar scurta. „Una din priorităţile Ministerului Justiţiei se referă la sprijinirea mediului de afaceri. O problemă pe care companiile o pot avea legat de sistemul de justiţie ţine de termenele foarte mari în dosare care au ca obiect societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă, etc. În acelaşi timp, aceste termene nu pot fi scurtate din cauza volumului foarte mare de muncă existent la nivelul Tribunalului Bucureşti. Încercăm şi prin aceste modificări să asigurăm premisele desfăşurării unui act de justiţie rapid şi eficient. Dosarele care privesc societăţi vor fi soluţionate de un tribunal specializat, iar magistraţii de la această instanţă vor beneficia şi de pregătire suplimentară. În acelaşi timp, degrevaţi de aceste cauze comerciale, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti vor avea un volum de muncă redimensionat, ceea ce le va permite să soluţioneze mai rapi

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 18 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°