Nu vreau să fiu un om rău şi nu am dreptul să judec pe nimeni. Am învăţat de-a lungul timpului, de la biserică, că nu e bine să judeci, pentru ca, la rândul tău, să nu fi judecat. Am mai învăţat că trebuie să-mi cinstesc părinţii, semenii şi pe toată lumea. În anii copilăriei, la ţară, acolo unde îmi petreceam mai toate vacanţele, bunicii mă duceau în fiecare zi de sărbătoare la biserică. Am crescut în credinţă, cu frică de Dumnezeu. Cred în El, cred că există o forţă supranaturală, o divinitate, pe care noi l-am numit aşa. Am fost şi în biserici în care preoţii folosesc duhul, dar şi la biserici unde închinarea se face în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt. Cum spuneam nu judec, dar îmi pot permite să compar. La cei cu duhul, în casa Domnului, am văzut picturi ale sfinţilor, însoţite de nume de doctori şi ingineri, am auzit citindu-se aproape după fiecare slujbă nume ale unor personalităţi care au contribuit la bunăstarea bisericii, am primit, nu doar eu, ci toţi cei adunaţi în numele Domnului, îndemnuri de a merge la vot şi sugestii de a vota cu “cap” pentru binele comunităţii. Acolo primeşti sfaturi: să fii cu suflet mare şi să contribui financiar la tot felul de investiţii. Vorba, “care cât poate, din puţinul său să ajute biserica şi parohia noastră”, e deja un clişeu, mai ales în bisericile din mediul rural. Dacă contribui, numele tău se va auzi în tot lăcaşul, imediat după terminarea slujbei, iar dacă nu…, acolo unde comunitatea e una mică, te vei face de ruşine.

Am fost şi la slujbe oficiate, acolo unde închinarea se face în Numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt. Aici, totul e simplu, fără complicaţii. Slujba, începe la o oră fixă, nu se înşiruie zeci de nume ale enoriaşilor, iar dacă nu ai ajuns la timp, nu intri în biserică, ci stai să o ascuţi şi te rogi doar la intrare sau în curtea ei. Aici, dacă ai jurat credinţă în