Din păcate, în Romania zilelor noastre, nu se mai poate discuta pe un ton moderat. Problemele nu se mai pot rezolva într-o manieră cumpătată şi eficientă. Radicalismul domină orice dezbatere publică. Opiniile se impun cu pumnul, de o manieră bolşevică, nu prin forţa argumentelor raţionale.
Problema căinilor maidanezi se "rezolvă" fie prin rămînerea lor în stradă, fie prin
exterminarea patrupedelor. Nu vorbeşte nimeni despre întărirea instituţiilor care sunt chemate să gestioneze această situaţie. Nu se gîndeşte nimeni la o cale de mijloc, aplicată şi raţională. Nu se discută despre construirea de adăposturi, despre o legislaţie mai aspră, care-i să-i împiedice pe cei care adoptă maidanezi să-i elibereze în stradă după ce le-au salvat viaţa, despre sterilizarea lor, astfel încît numărul lor să se reducă treptat în timp, în mod natural.
Se doreşte rezolvarea problemei rapid, în mod barbar. Acestă manieră radicală naşte o reacţie total opusă, din partea iubitorilor de animale, care înseamnă salvarea cîinilor vagabonzi, chiar cu preţul ramînerii lor în stradă, deci a nerezolvarii acestei probleme. Genocidul maidanezilor este preferabil întăririi statului, a instituţiilor sale.
Politicieni versaţi, precum Sorin Oprescu, ştiu să speculeze falia adîncă din societate. În loc să combată corupţia din sistem, Oprescu a propus referendum pentru euthanasiere, conştient că antagonizarea taberelor va deturna atenţia de la propria incapacitate de a-şi exercita mandatul de primar în mod profesionist şi responsabil.
Chestiunea exploatării aurului de la Roşia Montană nu face nici ea excepţie. În loc să optăm pentru renegocierea condiţiilor de exploatare, într-o manieră mai avantajoasă pentru statul roman şi care să împiedice o catastrofă ecologică sau financiară, vorbim de uciderea acestui proiect. Iar "soluţia" este în asentimentul