APADOR-CH şi alte 21 de organizaţii neguvernamentale care militează pentru drepturi civile în Europa i-au trimis o scrisoare deschisă comisarului pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie Viviane Reding, prin care îi solicită reducerea duratei arestării preventive în UE.
Semnatarii scrisorii solicită oficialilor europeni să continue acţiunile vizând elaborarea unor standarde UE minimale şi aplicabile în toate statele membre în materie de arestare preventivă şi, dacă se va dovedi necesar, să elaboreze o propunere legislativă în acest domeniu.
În scrisoare este menţionată şi folosirea alternativelor la încarcerare şi scurtarea duratei arestării preventive.
"Arestarea preventivă este justificată atunci când este necesară asigurarea că justiţia va fi înfăptuită, că probele şi martorii sunt protejaţi şi că suspecţii nu se sustrag de la cercetări. Însă, realitatea arată că standardele arestării preventive diferă în foarte mult în ţările UE şi că se încalcă adesea drepturile omului şi alte standarde internaţionale. (...) În decembrie 2011, membrii PE au sprijinit, în proporţie covârşitoare, o rezoluţie asupra detenţiei în UE prin care se cerea o propunere legislativă cu privire la drepturile persoanelor private de libertate astfel încât arestarea preventivă să fie o măsură excepţională, folosită în conformitate cu prezumpţia de nevinovăţie şi dreptul la libertate. Peste 50 de organizaţii neguvernamentale au participat la consultare şi au fost de acord, în proporţie covârşitoare, că noi legi ale UE ar ajuta la abordarea problemelor privind arestarea preventivă în Europa", se arată în scrisoarea transmisă comisarului Viviane Reding.
Demersul este iniţiat de Fair Trials International, organizaţie care militează pentru drepturile persoanelor judecate sau închise în alte ţări decât cea din care provin. Conform studiilor făcute de Fair Trial