Aradul, orașul bicicletelor. Consultându-l pe reputatul istoric arădean, prof. Ujj Janos, mereu dispus să ne ofere amănunte interesante, am aflat că în 1960, în Arad, erau 16.000 biciclete. Ca un amănunt, domnia sa își amintește că 1951, când și-a înregistrat la Primărie prima bicicleta (move) pentru a primi număr, a lui fost a 12.917 bicicletă. Iată, o creștere spectaculoasă în 1960, motivată de faptul că Fabrica de Biciclete de la Zărnești și-a diversificat producția de biciclete, asigurând și o calitate superioară. Vă amintiți de mărcile Carpați, Tohan, Pionier și Pegas, aceasta din urmă, foarte căutată, se vindea „cu pile” pe sub mână. Îmi amintesc că am cumpărat un PEGAS galben, atât de dorit de fiul meu, tocmai de la magazinul sătesc din Galșa. În oraș, Pegas, nici nu era expusă în vitrine. Bicicleta mea credincioasă a fost un Tohan roșu cumpărat din magazinul Auto-Moto de la gară în 1978 cu 889 lei. L-am folosit 30 de ani , apoi l-am făcut cadou. În Arad circulația a ajuns o aventură, bicicliștii devenind o pradă ușoară pentru automobiliștii deveniți peste noapte șoferi. A venit și în Arad moda automobilului , cu Dacii și second-hand-urile refulate din Europa. În dispută, pentru – spațiu vital – cum era de așteptat a învins automobilul. Automobilul a îngenunchiat și orașul Arad, devenit neadaptat la numărul mare de automobile. Nimănui nu-i păsa de bicicletă.
Astăzi, fiecare familia, fie locuind la bloc, fie la casă, are în debara, pe coridoare, sub porți, lângă automobilul din garaj, biciclete, toate moderne, cu schimbătoare, ca niște mecanisme prețioase, păzite și lăudate la prieteni, obiecte de „patrimoniu familial”, de colecție, cumpărate cu sacrificii de la alți maniaci, toate aduse din Germania. Bicicletele arădenilor, rar se văd în circulație pe bulevarde ori străzile aglomerate. Cel mai adesea sunt transportate pe capotă spre locurile tra
