Cu patru ani în urmă, mă întrebam din chiar primul rând al Programului de candidatură, dacă literatura mai are vreun rost în societatea de consum informatizată în care ne aflăm şi totodată dacă scriitorul mai joacă vreun rol. Întrebarea nu era retorică. Marginalizarea scriitorului pe scena istorică mă obliga să mi-o pun. Mă obligă şi astăzi. Dacă ne-am resemna să conchidem că nu mai e nimic de făcut în această privinţă, ar trebui să reevaluăm rostul şi rolul USR însăşi, care depinde în mod cât se poate de evident de rolul şi rostul scriitorului şi al literaturii în lumea de azi. La ce bun o instituţie ca aceea a breslei noastre, dacă breasla are o vizibilitate tot mai scăzută şi e tot mai puţin ascultată? Cu alte cuvinte, dacă ea e pe cale să dispară din spaţiul public. Acest mod fatalist de gândire mi-a displăcut întotdeauna. Nu sunt câtuşi de puţin predispus la resemnare. De când mă ştiu, prefer să mă lupt. Este, cu siguranţă, principalul motiv de a recandida: vreau, nu numai să continui ce am început, dar şi să duc la bun sfârşit misiunea pe care mi-am asumat-o eu însumi şi care mi-a luat câţiva ani de viaţă, fără beneficii materiale şi, de ce n-aş spune-o, fără mari satisfacţii personale.

Nu întâmplător, două puncte din Programul din 2009 se refereau la necesitatea creşterii vizibilităţii scriitorului şi a promovării literaturii. În Raportul de activitate pe care îl voi prezenta în Conferinţele de alegeri din Filiale, aceste două puncte din program vor face obiectul unui examen: voi încerca să văd, împreună cu dv., dacă şi în ce măsură am răspuns obligaţiilor pe care mi le-am asumat. Există, desigur, şi alte puncte importante înProgram, la care Raportul răspunde, nu în ultimul rând, punctul referitor la stabilizarea financiară a USR, devenit vital din cauza crizei care nu ne-a cruţat nici pe noi. Chiar dacă ar fi naiv, ca să nu spun că şi puţintel ire