Motto: „Sit pro ratione voluntas” (lat. „Voinţa mea ţine locul raţiunii”) Juvenal, „Satira VI”

Fără a privi înapoi cu mânie, vom reaminti tuturor că ziua de 23 august nu-i numai ziua în care s-a întors în pământul care, îngăduitor, l-a ţinut, Florin Cioabă, regele ţiganilor, rege cu patalama la mâna măriei-sale, ci şi ziua în care călugărul Rasputin, cel cu atât de mare influenţă la Curtea imperială a Rusiei, a ultimului Romanov, Nicolae al II-lea, a prezis sfârşitul lumii. Ceea ce nu s-a întâmplat, dar nici departe n-a fost, fiindcă tot într-o zi de 23 august 1939 a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, echivalent cu sfârşitul României interbelice. Şi, tot într-o zi de 23 august, în 1944, a avut loc o lovitură de palat, organizată şi pusă în operă de ex-regele Mihai, prin care România întoarce armele războiului, se alătură coaliţiei antifasciste, adică se alătură foştilor inamici. Tot atunci, începând noul curs al evenimentelor, a fost arestat Ion Antonescu, conducătorul statului, care voia să încheie armistiţiul cu URSS în alte condiţii decât voiau complotiştii fostului rege. Fără îndoială că, după 1989, s-au adus multe clarificări asupra mersului războiului, condiţiilor complicate în care se afla România în primăvara şi vara anului 1944, asupra contribuţiei şi a rolului îndeplinit de personajele proeminente ale momentului istoric dat etc. Desigur, după preluarea puterii, comuniştii au „confiscat” şi actul de la 23 august, dar, după câte se cunoaşte, scrie şi în manualele de istorie de atunci, nu s-a negat contribuţia fostului rege Mihai (nu s-ar fi putut fără el, fiindcă Ion Antonescu nu putea fi chemat, direct, la o casă conspirativă a Partidului Comunist şi nici ordinul către armată nu putea fi dat decât de capul oştirii care era regele), dar el nu a fost considerat, ca acum, vioara întâi. De ce? Simplu. Pentru că nu a fost! În ce mă priveşte, aşa c