Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Niță: Cei care plimbă mape în CEO, în producție! Investiția chinezilor de un miliard de euro la Rovinari, în aer!

Publicat in Gorj Domino, vineri 13 septembrie 2013 ·

Investiția de un miliard de euro a companiei China Huadian Engineering Co. la Rovinari este în pericol de a nu se mai face dacă problemele apărute în ultimul timp nu se vor rezolva. Este vorba despre solicitările chinezilor de a nu plăti taxe vamale pentru echipamente și de a primi și un ajutor de stat. Ambele cereri încalcă directivele Uniunii Europene. În plus, partea chineză a venit și cu solicitarea de demolare a aproape jumătate din clădirile SE Rovinari (sediul administrativ și cantina unității), amplasarea lucrărilor de construcție a noului grup devenind, astfel, o altă problemă.

Conducerea CE Oltenia a cerut sprijinul ministrului Niță, acesta venind ieri la Târgu Jiu. Legat de parteneriatul româno-chinez, Constatin Niță a declarat că va face demersuri pentru găsirea unei soluții privind schema de ajutor, sub forma unor subvenții, însă nu a fost de acord cu demolarea clădirilor de la SE Rovinari. În acest sens, cei implicați vor căuta un alt amplasament.

Sindicaliștii, calmi – Niță: Cotizația reținută din salarii, doar pe bază de cerere individuală

Amenințările din presă ale sindicatelor la adresa administrației companiei de stat nu au mai fost însă reluate și în cadrul întâlnirii de ieri cu reprezentantul Departamentului de Energie, aproape toți liderii FNME, în frunte cu Marin Condescu, schimbându-și discursul. Ieri, la sediul CEO și-au făcut apariția cam toți liderii FNME: Marin Condescu, Marin Golea, Gheorghe Etăgan, Dumitru Pârvulescu, Eugen Iovan, Adrian Marciuc, Gabriel Bălăceanu, Gabriel Căldărușe, Nelu Roșca, Nicolae Bădița. De asemenea, la discuții a participat și Constantin Crețan, reprezentantul FNSE „Univers”. Liderii FNME au vorbit despre cotizațiile care nu mai ajung la sindicate, dar ministrul Niță a ținut să spună că este de acord cu administrația CEO, fiind normal ca aceste cotizații să fie reținute pe statele

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 39 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°