Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indicatoare de limitare a vitezei la 20 de km/h, ilegale, puse de primărie fără aviz de la Poliţia Rutieră

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 12 septembrie 2013 ·

Regulile de circulaţie şi normele privind semnalizarea drumurilor publice valabile în toată România nu s-au aplicat în ultima perioadă şi în comuna suceveană Satu Mare. Aşa s-a ajuns ca pe un drum comunal să fie montate indicatoare de limitare a vitezei la 20 de kilometri la oră, asta deşi limita minimă care se poate stabili, conform prevederilor legale, este de 30 de kilometri la oră. Indicatoarele au fost montate în urma unei discuţii între primari şi consilierii locali fără a exista nici măcar un minimum de legalitate: un aviz de la poliţie. Aviz care nici nu avea cum să fie dat în condiţiile în care limita de viteză de 20 de km/h nici nu există în OUG 195/2002, care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Indicatoare rutiere de limitare a vitezei, lângă casa unui consilier local

Ilegalitatea a fost sesizată de un consilier local din comuna Satu Mare, Constantin Balan. El ne-a semnalat că drumul comunal care face legătura între drumul judeţean şi halta din satul Ţibeni, comuna Satu Mare, are, la ambele capete, indicatoare rutiere de limitare a vitezei la 20 de km/h, alături de indicatoare de restricţie de tonaj de 3,5 tone.

Conform articolului 30, aliniatul 4, din OUG 195/2002, mijloacele de semnalizare rutiere se dispun doar acolo unde se constată de către Poliţia Rutieră că sunt necesare.

Consilierul local Constantin Balan a declarat: “Indicatoarele rutiere sunt montate de mai bine de doi ani de zile. Au fost puse pentru că pe acel drum este casa unui consilier local, Constantin Iacoban, din acelaşi partid cu domnul primar, iar respectivul a spus că nu mai vrea să aibă praf în curte. Unul din indicatoare e chiar lângă casa sa. Totul s-a făcut cu bani publici şi în dispreţ total faţă de lege”.

Primarul din Satu Mare: „Am avut multe sesizări de la oamenii care au case lângă acel drum”

Într-adevăr, pentru resp

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°