FC Bihor s-a calificat în faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României Timişoreana, după ce miercuri seară s-a impus la Hidişelul de Sus, în faţa formaţiei locale FC, într-un meci ce a contat pentru turul al V-lea al competiţiei.
"Roş-albaştrii" au câştigat cu scorul de 3-1 după prelungiri. După timpul regulamentar de joc, de 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1.
Partida s-a desfăşurat pe un teren mic şi denivelat, jucătorilor orădeni trebuindu-le o repriză ca să se adapteze noilor condiţii de joc. Tocmai de aceea, dar şi datorită entuziasmului gazdelor, în prima jumătate a confruntării, orădenii au fost surprinşi cu câteva atacuri periculoase, de partea cealaltă, Hadăr ripostând, cu o lovitură de cap, din 6 metri, peste poartă.
Scorul s-a deschis în repriza a doua, în minutul 60, când, în urma unei lovituri libere executate de gazde, de pe partea dreaptă, prin Fărcuţa, Agiurgioaiei, a înscris, deviind din careu în dreapta portarului Sălăjan. Nu au trecut decât trei minute şi în minutul 63, FC Bihor a restabilit egalitatea, prin Raymond Lukacs. Mai întâi a şutat Bic, mingea a fost respinsă până la R. Lukacs, care din careu l-a învins pe portarul gazdelor, Barabas.
Deşi în repriza a doua FC Bihor a dominat jocul, gazdele părând a fi căzute fizic, nu s-a mai înscris, cu toate că orădenii au obţinut o lovitură de la 11 metri, prin acelaşi R. Lukacs, după un fault în careu a lui Cosmin Giura. Penalty-ul a fost executat tot de R. Lukacs, însă a respins portarul, iar mai apoi şutul atacantului orădean l-a ţintuit pe acesta.
Fiindcă s-a încheiat cu 1-1 cele 90 de minute de joc, s-a trecut la prelungiri, având în vedere că era un meci eliminatoriu.
După prima repriză, de 15 minute, a prelungirilor, care a fost ceva mai echilibrată, FC Bihor a trecut în avantaj în minutul 108, când a înscris