Teatrul „George Ciprian” deschide noua stagiune dincolo de graniţele ţării. Mai exact, primul spectacol al buzoienilor din stagiunea 2013 – 2014 va fi jucat în Germania şi Austria, în Stuttgart, Frankfurt pe Main, Munchen şi Viena.
Este vorba despre spectacolul „Părinţii teribili” de Jean Cocteau, traducerea: Sofia Dumitriu, cu: Magda Catone, Tomi Cristin, Diana Lupescu, Silviu Biriş, Raluca Jugănaru, un spectacol de Diana Lupescu.
Turneul se va desfăşura în perioada 19 – 27 septembrie 2013, şi este organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român (ICR), Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Pygmalion Theater Wien.
„O legătură cu diaspora”
„Teatrulul Dramatic , prin turneele sale, a reuşit să facă primii paşi pentru a-şi câştiga un public în Germania şi, în 2012, chiar în Canada. De aceea, vrem să satisfacem în continuare setea de cultură şi aşteptările acestor spectatori, care, de fiecare dată ne-au primit cu entuziasm şi ne-au aplaudat îndelung. Vom prezenta şi de această dată un spectacol valoros din repertoriul nostru în Germania, dar dorim să extindem aria de interes, prezentându-l şi la Viena (Austria). Mai mult decât atât, la astfel de evenimente participă şi etnici germani, semn că teatrul de bună calitate poate trece peste barierele de limbă. Pe lângă activitatea curentă, Teatrul Dramatic şi-a propus, pentru anul 2013, un program special de turnee în străinătate, program prin intermediul căruia să se poată menţine legătura cu românii din diaspora. Colaborând cu artişti de notorietate, aşteptaţi, cu multă emoţie, de către românii din diaspora, teatrul nostru încearcă să dea mai multă atenţie acelora care, dintr-un motiv sau altul, s-au rupt de România, riscând să-şi piardă rădăcinile”, a declarat directorul teatrului buzoian, Gina C