Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, omologului moldovean, Nicolae Timofti, disponibilitatea României de a creşte substanţial importurile de vinuri şi alte produse agricole din R. Moldova, ca urmare a deciziei Rusiei de a bloca aceste importuri din Moldova, potrivit ProTV Chişinău.
“România ar putea contribui la creşterea exporturilor de vinuri moldoveneşti. Asta i-a comunicat preşedintelui Nicolae Timofti şeful statului român, Traian Băsescu. Cei doi preşedinţi au avut azi o discuţie telefonică pe tema relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, se anunţă într-un comunicat la Preşedinţiei”, notează ProTV Chişinău.
Preşedintele Băsescu i-a comunicat lui Nicolae Timofti despre disponibilitatea României de a creşte substanţial importurile de vinuri şi alte tipuri de produse agricole din Republica Moldova, ca urmare a deciziei recente a Federaţiei Ruse de a bloca importul de vinuri moldoveneşti.
“Traian Băsescu a subliniat că va face recomandări în acest sens Guvernului României şi societăţilor comerciale specializate. De asemenea, Nicolae Timofti şi Traian Băsescu s-au înţeles să facă demersuri în vederea accelerării la maximum a construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni şi a altor proiecte energetice moldo-române asupra cărora cei doi preşedinti şi Guvernele celor două tări au convenit anterior”, informează ProTV Chişinău.
Preşedinţii Republicii Moldova şi României au căzut de acord că impulsionarea relaţiilor economice dintre cele două ţări este o expresie firească a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi va reprezenta unul dintre avantajele încheierii, la apropiatul Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Serviciul rus pentru Protecţia Consumatorilor (Rospotrebnadzor) a a